Antena 3 CNN Economic Biz News Geoană, după întâlnirea cu FMI: Vom avea un deficit bugetar de 4,6%, finanţat şi de instituţiile internaţionale

Geoană, după întâlnirea cu FMI: Vom avea un deficit bugetar de 4,6%, finanţat şi de instituţiile internaţionale

Geoană, după întâlnirea cu FMI: Vom avea un deficit bugetar de 4,6%, finanţat şi de instituţiile internaţionale
Sursa foto: Mircea Geoana
23 Mar 2009   •   16:44

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional s-a întâlnit luni cu reprezentanţii PSD. Înainte de această întâlnire, liderii social democraţi au discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional, despre necesitatea unui împrumut.

La finalul întâlnirii, liderul social democrat Mircea Geoană a declarat că majoritatea propunerilor PSD cu privire la condiţiile în care să fie încheiat un posibil acord cu FMI au fost acceptate de reprezentanţii acestuia. Potrivit lui Geoană, în discuţiile cu delegaţia fondului, participanţii la întâlnire au găsit "deschidere şi flexibilitate", fapt care l-a făcut să afirme că în actualele condiţii de criză economică, un împrumut care să respecte termenii formulaţi luni ar putea reprezenta "o soluţie corectă".

Printre propunerile PSD se numără, potrivit lui Geoană, continuarea politicii privind creşterile salariale pentru categoriile cu venituri mici, astfel încât să fie asigurată sporirea puterii de cumpărare a acestor categorii, precum şi creşterea punctului de pensie.

Deficitul bugetar ar trebui modificat faţă de valoarea exprimată în proiectul de buget votat în urmă cu două luni. Rimânia ar trebui să îşi asume un deficit bugetar de 4,6%, finanţat în parte de acest posibil împrumut. Deficitul ar urma să fie restrâns în perioada următoare, pentru ca ţara noastră să se poată încadra în condiţiile impuse de aderarea la zona euro.

La întâlnire s-a discutat şi despre o întrevedere pe care FMI o va avea la Viena cu reprezentanţii băncilor care sunt prezente pe piaţa din România. Potrivit lui Geoană, în urma accesării împrumutui, va exista din partea BNR disponibilitatea de a relaxa politica monetară, cu condiţia ca băncile să păstreze banii în România şi nu să îi redirecţioneze către băncile mamă.

Potrivit lui Mircea Geoană, numai în condiţiile discutate la întâlnirea cu delegaţia FMI, un astfel de împrumut "ar avea sens".

"În condiţiile în care există o criză economică mondială extrem de severă, banul este rar şi scump, un împrumut la o dobândă foarte mică, alături de aceste măsuri sociale şi de relansare a creditării este o soluţie corectă." a spus liderul PSD.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: deficit bugetar FMI acord cu FMI
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close