Antena 3 CNN Economic Biz News Grupul de la Shanghai susţine crearea unei valute comune

Grupul de la Shanghai susţine crearea unei valute comune

Grupul de la Shanghai susţine crearea unei valute comune
Sursa foto: organizatia de cooperare de la shanghai
17 Iun 2009   •   09:38

Liderii Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai au susţinut propunerea Rusiei de a folosi valutele naţionale în relaţiile reciproce şi să introducă o valută comună pentru grup.

Valuta comună va fi similară unităţii valutare europene, folosită în Comunitatea Europeană până la introducerea euro, în 1999.

Organizaţia, care cuprinde Russia, China, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tajikistan şi Uzbekistan, a organizat un summit în oraşul rusesc Ekaterinburg. Participanţii la summit au apreciat că actuala structură valutară a sistemului mondial, dominat de dolarul american ca principala valută de rezervă, este departe de ideal şi că apariţia unor noi valute de rezervă este inevitabilă.

Preşedintele rus ceruse membrilor grupului să crească cota valutelor naţionale în acordurile reciproce pentru a reduce dependenţa de dolar şi să crească sănătatea sistemului financiar global.

În cadrul discursului de la acest al noulea summit al OCS, preşedintele chinez a cerut şi el adâncirea relaţiilor economice pentru a a face faţă crizei economice.

La summit au participat şi observatorii organizaţiei: Mongolia, Iran, Pakistan şi India.
La reuniune, China s-a angajat să ofere 10 miliarde dolari împrumut statelor membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai pentru a putea face faţă crize financiare globale.
Blocul regional a fost fondat în Shanghai în 2001.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Rusia
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close