Antena 3 CNN Economic Biz News INS: Rata şomajului a crescut la 7,3% în 2010

INS: Rata şomajului a crescut la 7,3% în 2010

INS: Rata şomajului a crescut la 7,3% în 2010
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Iun 2011   •   10:06

INS: Rata şomajului a ajuns la 7,3% în 2010, în creştere faţă de anul precedent, când a fost de 6,9%. Populaţia activă a fost 9.965.000 de persoane în 2010, din care 9.240.000 erau ocupate şi 725.000 erau şomeri.

Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (22,1%) în rândul tinerilor (15 - 24 ani), potrivit Mediafax.

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului mediu şi scăzut, pentru care rata şomajului a fost de 8,3%, respectiv 6,1%, mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru şomerii cu studii superioare (5,4%).

În 2010, cel mai ridicat grad de ocupare, de 58,8%, l-au avut persoanele cu studii superioare, din categoria de vârstă 20-64 de ani.

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 24,3%, în timp ce în cazul persoanelor vârstnice a fost 41,1%.
   
Pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 43% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

 





×
Subiecte în articol: somaj INS
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close