Antena 3 CNN Economic Biz News Integrarea a săltat preţurile la apartamente

Integrarea a săltat preţurile la apartamente

Integrarea a săltat preţurile la apartamente
29 Ian 2007   •   21:03

Românul nu s-a născut doar poet, ci şi speculator. După ce au blocat piaţa imobiliară la sfârşitul anului trecut, în aşteptarea integrării, românii s-au trezit din mahmureala sărbătorilor cu preţuri la apartamente cu 5% mai mari decât înainte. Desigur, singura justificare a acestui fenomen este schimbarea statutului apartamentului. În decembrie era românesc, iar în ianuarie devenise european. Preţul pe metru pătrat al unui apartament cu trei camere a ajuns la o medie de 1.300 de euro, în condiţiile în care în decembrie anul trecut era de 1.240 de euro. Cine a avut de vândut un apartament cu două camere a crescut preţul cam cu 3.000 de euro, iar proprietarul de trei camere s-a gândit că euro-proprietatea n-avea cum să nu facă măcar 5.000 de euro.

Cu alte cuvinte, ianuarie a fost momentul psihologic. O tendinţă generală, pentru că s-a resimţit atât în zonele centrale, cât şi în cele periferice. În Berceni, preţul mediu a crescut cu 1.500 de euro la un apartament cu o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi. În timp ce în Brâncoveanu, o zonă cu acces uşor la centru, creşterea a fost de aproape 4.000 de euro. Un apartament cu trei camere în zona Unirii este acum aproape 160.000 de euro, faţă de 120.000 de euro în 2006. În timp ce unul din Dristor costă 88.000 de euro, faţă de 52.000 de euro anul trecut. Apartamentele de 2 camere, sau garsonierele au acum preţuri duble. Şi creşterile nu se vor opri aici.

BizBazar

×
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close