x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Magazinele online din România s-au constituit în asociaţia ARMO, care va elabora şi un cod de bune practici

de 16 Aug 2010   •   14:24
Magazinele online din România s-au constituit în asociaţia ARMO, care va elabora şi un cod de bune practici 8

Magazinele online din România vor avea un cod de bune practici elaborat de reprezentanţii celor mai importante magazine online din România, care s-au constituit în Asociaţia Română a Magazinelor Online, ARMO. Asociaţia va reprezenta comerţul online local şi va susţine interesele membrilor săi atât prin activitatea sa, cât şi prin activitatea tuturor membrilor fondatori şi a membrilor care vor adera ulterior.

Asociaţia are ca obiectiv principal susţinerea dezvoltării comerţului online în România, ca metoda cea mai modernă şi mai eficientă de retail, ce oferă avantaje şi beneficii clare consumatorilor în comparaţie cu metodele de comerţ tradiţionale. În plus, ARMO va elabora un Cod de Bune Practici pentru Magazinele Online din România şi un program de atestare a magazinelor online conform cu acest Cod de Bune Practici.

?Toate magazinele online din România au anumite obiective comune şi întâmpină probleme asemănătoare, iată ce ne-a adus împreună. În plus, toţi membrii Asociaţiei şi-au exprimat hotărârea de a promova un comerţ online de calitate la standarde internaţionale şi de a demonstra, împreună, că într-adevăr comerţul online este cel mai eficient şi sigur mod de a face comerţ modern, în beneficiul consumatorilor, cu avantaje suplimentare metodelor tradiţionale de retail,? a declarat Marius Ghenea, Preşedintele Asociaţiei Române a Magazinelor Online.

Pot deveni membri ai Asociaţiei Române a Magazinelor Online orice alte persoane juridice care aderă la prevederile din Statutul Asociaţiei, admiterea în ARMO făcându-se pe baza aprobării Consiliului Director. În plus, pot deveni membri de onoare ai asociaţiei orice persoane fizice române sau străine, cu merite deosebite în orice domeniu al vieţii economice sau culturale din ţară sau străinătate, la propunerea Consiliului Director. Mai multe detalii despre condiţiile de înscriere şi informaţii de presă, pot fi găsite la www.armo.ro.

Antena3.ro

 

sati