Antena 3 CNN Economic Biz News Ministerul grec al Finanţelor şi Biserica Greacă vor pune bazele unei companii. Profitul va fi împărţit în mod egal între cele două părţi

Ministerul grec al Finanţelor şi Biserica Greacă vor pune bazele unei companii. Profitul va fi împărţit în mod egal între cele două părţi

Ministerul grec al Finanţelor şi Biserica Greacă vor pune bazele unei companii. Profitul va fi împărţit în mod egal între cele două părţi
Sursa foto: Foto: www.kmvt.com
30 Iul 2013   •   18:39
Ministerul Finanţelor din Grecia şi Arhidieceza Atenei vor înfiinţa o companie mixtă care să administreze averea Bisericii. Profiturile urmează să fie împărţite în mod egal între cele două părţi, informează cotidianul elen To Vima.

Scopul înfiinţării companiei este de a genera profit din administrarea activelor şi proprietăţilor deţinute de Biserică.


Legislaţia necesară înfiinţării companiei a fost deja întocmită de Guvernul elen.

Capitalul companiei va fi în primă fază de 300.000 de euro. Statul şi Arhidieceza Atenei vor contribui fiecare cu jumătate din sumă.

Analiştii economici estimează că economia Greciei se va contracta în 2013 pentru al şaselea an consecutiv.



 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Grecia
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close