Antena 3 CNN Economic Biz News Moody`s: Calitatea creditelor va continua să scadă, în Europa, pe fondul extinderii recesiunii

Moody`s: Calitatea creditelor va continua să scadă, în Europa, pe fondul extinderii recesiunii

Moody`s: Calitatea creditelor va continua să scadă, în Europa, pe fondul extinderii recesiunii
Sursa foto: Moody`s
30 Ian 2009   •   17:41

Calitatea creditelor va fi în continuare scăzută în Europa pe fondul deteriorării mediului economic în ultimul trimestru din 2008, perspectivele fiind negative şi pentru 2009, criza din sectorul financiar fiind acum extinsă la nivelul economiei mondiale, potrivit Moody`s.
Potrivit unui raport al agenţiei de evaluare financiară, "European Credit Trends: 2008 Review & 2009 Outlook", anul 2009 va fi unul greu, având în vedere că cele mai mari economii de pe continent, printre care Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia şi Elveţia, se află în recesiune.
Christine Li, analist şi director la Moody's Economy.com, a explicat faptul că pentru primul trimestru din acest an, Moody`s anticipează o creştere a numărului de companii şi instituţii de credit ale căror ratinguri vor fi revizuite în sens negativ.
"În trimestrul al patrulea din 2008 a avut loc o accelerare a scăderii calităţii creditelor, în rândul companiilor cu risc ridicat pentru investiţii", a preciyat Li, iar numărul cazurilor de revizuire în scădere a ratingurilor, de către Moody`s, a crescut la 52, de la 13 în trimestrul precedent.
Mai mult, pe termen mediu, înrăutăţirea calităţii creditelor, va fi mai gravă comparativ cu situaţii similare care au avut loc în trecut, a spus Kimberly Forkes, analist şi director la Moody's Economy.com.
Potrivit Moody`s perspectivele nu sunt mai bune nici pentru Comunitatea Statelor Independente şi Rusia.
Antena3.ro

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close