Antena 3 CNN Economic Biz News Preţul gazelor scade cu încă 5% de la 1 iulie

Preţul gazelor scade cu încă 5% de la 1 iulie

Preţul gazelor scade cu încă 5% de la 1 iulie
20 Mai 2009   •   19:00

Gazele se ieftinesc cu 5% de la 1 iulie, a anunţat premierul Emil Boc. Ar fi a doua ieftinire, după cea din această lună, de 3 procente. Totuşi, reducerea este mult sub estimările făcute de preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu. Acesta a atras atenţia că diminuarea ar putea fi chiar de 30%, în condiţiile în care consumul de gaze naturale este mai mic cu o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ieftinirea gazelor anunţată de Guvern vine în condiţiile în care ministrul Economiei, Adriean Videanu, încearcă, la Moscova, să obţină un preţ mai mic pentru gazele livrate de Rusia ţării noastre.

Preşedintele ANRE Petru Lificiu a prezentat în şedinţa de Guvern un raport cu privire la posibilele măsuri care pot fi luate în vederea scăderii preţului gazelor naturale. În baza acestui document, Executivul a decis scăderea preţului cu 5 procente.

"Preţul gazelor naturale se va reduce cu încă 5 procente începând cu 1 iulie 2009, potrivit informării preşedintelui ANRE în cadrul şedinţei de Guvern. Dacă luăm în calcul şi reducerea preţului la gaze naturale cu 3 procente de la 1 mai, practic de la 1 iulie vom avea o reducere cu 8 procente în total a preţului gazelor naturale", a anunţat primul ministru.

România este interesată de posibilitatea importului direct de gaze din Rusia, de dezvoltarea capacităţilor de înmagazinare pe teritoriul ţării noastre, precum şi de dezvoltarea reţelei de tranzit a gazelor naturale.

Antena 3

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close