Antena 3 CNN Economic Biz News Preţurile de consum au crescut în luna septembrie

Preţurile de consum au crescut în luna septembrie

Preţurile de consum au crescut în luna septembrie
12 Oct 2015   •   09:22
Rata anuală a inflaţiei a fost în septembrie de -1,7%, revenind la nivelul din iulie, după ce în august s-a adâncit la -1,9%, pe fondul creşterii preţurilor de consum cu 0,9% la alimente şi cu 0,1% la servicii în cursul lunii septembrie, potrivit datelor INS.

Măsurată prin indicele armonizat al preţurilor de consum, rata anuală a inflaţiei s-a situat la -1,5%.

"Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 - septembrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2013 - septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,2%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În septembrie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 34,1%, iar mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% reprezintă 27,1%.

Faţă de august, preţurile de consum au crescut cu 0,26% în septembrie, susţinute de avansul cu 0,9% al preţurilor la alimente şi cu 0,13% al tarifelor serviciilor, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%. 
 

×
Subiecte în articol: INS inflatie
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close