Antena 3 CNN Economic Biz News Prima zi din noul an aduce scumpiri la carburanţi, băuturi alcoolice şi ţigări

Prima zi din noul an aduce scumpiri la carburanţi, băuturi alcoolice şi ţigări

Prima zi din noul an aduce scumpiri la carburanţi, băuturi alcoolice şi ţigări
26 Dec 2009   •   16:01

Prima zi din 2010 va aduce scumpiri la carburanţi, băuturi alcoolice şi ţigări din cauza majorării valorii accizelor. Fumătorii, băutori de cafea şi care se relaxează la un pahar de tărie vor simţi cel mai dur acciza în buzunare, anul viitor. Peste această veste proastă se suprapune alta: cursul euro la care se calculează acciza este cu peste 14% mai mare faţă de cel de anul trecut.

Ţigările, carburanţii, alcoolul şi electricitatea, adică produsele accizabile vor fi mai scumpe. Fumătorii vor primi o lovitură dură, din cauza creşterii accizei de la 64 de euro/ mia de ţigarate, cât este în prezent, la 74 de euro/mia de ţigarete. Un pachet de ţigări va costa zece lei de la 1 ianuarie 2010.

Scumpiri substantiale şi la băuturile alcoolice. Până la jumătatea anului viitor, preţurile băuturilor spirtoase vor creşte cu 4-6 procente la aperitive şi cu 6-8 % la brandy, vodcă şi băuturile cu peste 38 de grade concentraţie de alcool.

Şi carburanţii vor fi mai scumpi, cu 5-7 procente, la pompă. Se va ajunge la o medie de 4,2 lei pe litru, în special din cauza majorării accizelor.

Asigurările vor costa, de asemenea, mai mult. Şoferii vor plăti cu 40% în plus pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorie, în special din cauza creşterii sumelor plătite ca despăgubiri de către companiile de asigurări.

O creştere a preţului carburanţilor va genera scumpiri în lanţ. În coşul zilnic se va resimţi în preţul alimentelor. Preţul pâinii ar putea creşte cu aproximativ 5%. Carnea de pui s-ar putea scumpi cu 20-30%, măsura urmând a fi luată de fermieri pentru a compensa anularea subvenţiilor, începând cu anul viitor. Un sfert din carnea de pui de pe piaţă, respectiv 100.000 de tone pe an, provine din importuri.

De la 1 ianuarie românii ar putea plăti mai mult la factura pentru gaze şi energie electică dacă va fi aprobată cererea de majoare a preţurilor a EON România. Compania a cerut scumpirea gazelor cu 15% şi a electricităţii cu 12%, pentru populaţie, invocând pierderile din anii trecuţi.

În 2010 vor fi însă şi ieftiniri - confecţiile din blănuri naturale, parfumurile, iahturile şi bijuteriile din aur şi platină ar trebui să fie mai accesibile ca preţ, odată cu eliminarea accizelor.



Antena 3

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close