Antena 3 CNN Economic Biz News România ocupă locul 42 în topul celor mai libere economii din lume

România ocupă locul 42 în topul celor mai libere economii din lume

România ocupă locul 42 în topul celor mai libere economii din lume
Sursa foto: Foto: oncalc.com
21 Sep 2012   •   09:32

Hong Kong oferă cea mai mare libertate economică din lume, cu un scor de 8,90 din 10, iar România se clasează pe locul 42 cu un scor de 7,27 într-un clasament realizat de institutul canadian de cercetare Fraser.

Potrivit raportului anual „Economic Freedom of the World“, cele mai libere economii din lume sunt Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Australia şi Canada (la egalitate) Bahrain, Insulele Mauritius, Finlanda şi Chile. La polul opus se situează Venezuela, Myanmar, Zimbabwe, Republica Congo şi Angola.

Institutul canadian subliniază însă că, atunci când ratingurile sunt ajustate pentru a ţine cont de modificările care au survenit în ultimii ani, unele state africane precum şi fostele state comuniste au înregistrat cele mai mari creşteri ale libertăţii economice din lume. De exemplu, România a urcat pe locul 42 de pe locul 110 pe care îl ocupa în anul 2000.

Raportul realizat de Fraser Institute analizează gradul în care politicile şi instituţiile unei ţări susţin libertatea economică prin intermediul a 42 de indicatori care se grupează după cinci domenii: dimensiunea guvernului, sistemul legislativ şi drepturile de proprietate, accesul la finanţare, libertatea comerţului internaţional şi gradul de reglementare al pieţelor.

Studiul Fraser se bazează pe date din 2010, acestea fiind cele mai recente informaţii disponibile pentru toate cele 144 de ţări incluse în clasament.


×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close