Antena 3 CNN Economic Biz News România, principala ţară exportatoare de armament pentru arabi. Tancuri, rachete, nave - made in Romania

România, principala ţară exportatoare de armament pentru arabi. Tancuri, rachete, nave - made in Romania

România, principala ţară exportatoare de armament pentru arabi. Tancuri, rachete, nave - made in Romania
de O.P.    |    28 Feb 2013   •   13:08

Căderea regimului comunist a însemnat şi reducerea abruptă a producţiei industriale, în decurs de 3 ani. În plus, s-au pierdut și peste două milioane de locuri de muncă. Astfel, în 1992 mai produceam de circa 55 de miliarde de lei.

Şi chiar dacă acum a revenit pe un trend ascendent, industria autohtonă mai are mult de recuperat până la valoarea maximă de 107 miliarde de lei atinsă în 1980. Ce se mai produce pe piaţa locală şi ce perspective de dezvoltare există pentru sectorul industrial românesc?

„România era principala ţară exportatoare de armament în ţările arabe. Nu vindeam bombe atomice, ci arme, muniţie şi alte echipamente militare pentru infanterie”, spune Mircea Coşea. De la tancuri, rachete, nave şi avioane de luptă, până la arme de artilerie şi infanterie cu muniţia aferentă, sisteme radar şi de transmisiuni, România producea o gamă impresionantă de produse militare, mai toate având la bază reţete sovietice.

Astfel că, la începutul anilor ’80, ţara noastră ajunsese al nouălea cel mai mare exportator de arme din lume, cu livrări în valoare de aproximativ 620 de milioane de dolari în ţări din Orientul Mijlociu, Africa, URSS sau state membre ale pactului de Varşovia.

După ruperea legăturilor în 1989, arabii au început să cumpere arme de la francezi, aşa că industria locală de armament a pierdut o piaţă importantă, pe care acum încearcă să o recâştige treptat.

Mai multe, pe www.incomemagazine.ro

×
Subiecte în articol: armament
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close