Antena 3 CNN Economic Biz News Rusia a lăsat Europa fără gaze. Livrările către România, oprite pe întreg teritoriul

Rusia a lăsat Europa fără gaze. Livrările către România, oprite pe întreg teritoriul

Rusia a lăsat Europa fără gaze. Livrările către România, oprite pe întreg teritoriul
07 Ian 2009   •   09:04

Rusia a oprit, miercuri dimineaţă, întreg tranzitul de gaz de pe teritoriul Ucrainei, destinat Europei, a anunţat purtătorul de cuvânt al societăţii ucrainene Naftogaz, Valentin Zemlianski, citat de AFP.
La ora locală 7.44, (5.44 GMT), "Rusia a oprit întreg tranzitul prin Ucraina", spune Zemlianski. "Rusia a lăsat Europa fără gaz", a adăugat sursa citată.
Livrările pentru Republica Cehă au fost, de asemenea, întrerupte marţi seară, potrivit importatorului RWE Transgas, citat de agenţia de presă cehă CTK.
Şi livrările de gaz rusesc pentru România au fost întrerupte. Tranzitul prin punctul Medieşul Aurit a fost oprit, miercuri, în jurul orei 09:00.
Practic, în acest moment, România nu mai primeşte gaz din partea Rusiei.
Ţara noastră consumă, zilnic, 61,5 milioane metri cubi de gaz. Dintre acestea, 33 de milioane provin din producţia curentă, 26 de milioane din depozitele stocate, iar restul din import.
Prin punctul de intrare Medieşul Aurit intrau, zilnic, 2,5 milioane metri cubi de gaz.
Premierul rus, Vladimir Putin, a purtat discuţii telefonice cu preşedintele României, Traian Băsescu, şi cu premierul bulgar, Serghei Stanisev, despre problemele legate de tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei.
"Premierul bulgar şi preşedintele român m-au sunat. Sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la evenimentele actuale", i-a transmis Putin lui Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, citat de agenţia Itar-Tass.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a convocat pentru miercuri, la ora 10:00, un comandament de urgenţă, la care vor participa reprezentanţii Petrom, Transgaz, Distrigaz şi oficiali ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniu (ANRE), anunţă surse oficiale, citate de Mediafax.
În noaptea de luni spre marţi, livrările de gaz rusesc către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia au fost oprite.
Printre ţările afectate se numără şi România, în condiţiile în care livrările de gaze ruseşti către ţara noastră, prin punctul de intrare Isaccea, au fost, de asemenea, oprite.
Un alt stat afectat de conflictul ruso-ucrainean a fost Croaţia, căreia Gazprom a încetat să îi mai livreze gaze naturale. De asemenea, numai 10% din gazul rusesc a fost livrat, marţi, în Austria. În Bosnia, însă, gigantul a scăzut tranzitul cu 50% din valoarea anterioară.
Reprezentanţii Naftogaz se vor întâlni, joi, cu oficialii Gazprom pentru a discuta despre situaţia gazelor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Rusia Ucraina
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close