Antena 3 CNN Economic Biz News Scrisoarea de intenţie FMI: Metrorex şi RATB vor majora tarifele cu mai mult decât inflaţia

Scrisoarea de intenţie FMI: Metrorex şi RATB vor majora tarifele cu mai mult decât inflaţia

Scrisoarea de intenţie FMI: Metrorex şi RATB vor majora tarifele cu mai mult decât inflaţia
Sursa foto: Foto: Mediafax
11 Feb 2011   •   09:31

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va modifica legislaţia astfel încât să permită regiilor de transport Metrorex şi RATB să majoreze tarifele cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru ca aceste companii să îşi poată acoperi cheltuielile curente din venituri, informează Mediafax.
   
Noua lege va stabili şi înfiinţarea unei noi "autorităţi metropolitane de tranzit", care va supraveghea cele două regii de transport public, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul evaluării din ianuarie-februarie.
   
"Vom promova o legislaţie care să stabilească o nouă autoritate metropolitană de tranzit care va supraveghea Metrorex împreună cu sistemul de transport public de suprafaţă din Bucureşti-RATB. Legea va permite de asemenea ajustări mai mari de tarife, dincolo de indexarea cu rata inflaţiei, în acord cu planul strategic de acoperire a cheltuielilor curente prin venituri şi a cheltuielilor de capital prin subvenţii", se arată în document.
   
În ultimii ani, tarifele Metrorex şi RATB au fost majorate, de regulă, prin raportare la nivelul inflaţiei.
   
Sursa citată mai relevă că Metrorex şi-a propus să reducă totalul costurilor cu mentenanţa cu 30% până la sfârşitul acestui an.
   
În precedenta scrisoare de intenţie, Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va creşte tarifele practicate de zece companii publice care înregistrează cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Călători, CFR Marfă, Metrorex, Termoelectrica şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
   
CFR Călători va putea majora tarifele biletelor de tren pentru eficientizarea companiei

Guvernul va permite CFR Călători să majoreze tarifele la biletele de tren pentru o mai bună acoperire a costurilor, în vederea eficientizării activităţii companiei, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI.
   
Cea mai recentă majorare a fost operată de CFR Călători în septembrie anul trecut, când a urcat costul biletelor de tren cu 8%, după doi ani de stagnare.
   
Strategia pentru CFR Călători include o scădere a pierderilor cu 15% în acest an, neacumularea de noi arierate şi eficientizarea activităţii prin restructurarea companiei.
   
Operatorul estimează că a obţinut anul trecut venituri din vânzarea biletelor de tren de 745 milioane de lei, în condiţiile în care în 2009 nivelul încasărilor a fost de 843,950 milioane lei.
   
Traficul CFR Călători a scăzut anul trecut cu 5% faţă de anul precedent, de la 61,07 milioane călători la 58 milioane călători, potrivit rezultatelor preliminate ale operatorului.
   
Pentru acest an, CFR Călători estimează că traficul se va menţine la nivelul din 2010.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, în intervalul 25 ianuarie-8 februarie, pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care a fost analizat nivelul de îndeplinire a obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi negociate condiţiile pentru încheierea unui nou acord, de tip preventiv.
   

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close