Antena 3 CNN Economic Biz News Şoferul lui Vlădescu, salariu de 1.000 de euro pe lună

Şoferul lui Vlădescu, salariu de 1.000 de euro pe lună

Şoferul lui Vlădescu, salariu de 1.000 de euro pe lună
Sursa foto: sofer
01 Iun 2010   •   19:00

Un şofer de ministru câştigă aproape cât ministrul însuşi. Iar unii consilieri şi secretari de stat au salarii mult mai mari decît miniştrii. Aceasta este situaţia şi la ministerul transporturilor, şi la ministerul de Finanţe. Şoferul lui Sebastian Vlădescu câştigă aproape o mie de euro pe lună.
Venitul salarial net al lui Radu Berceanu este de 5361 lei, lunar. Iar acesta nu este cel mai mare salariu din cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit grilei de salarizare dată de minister, cel mai bine remunerat este postul de director. Sub conducerea lui Radu Berceanu, un director din cadrul MTI a primit în luna aprilie 6006 lei. Care este sunt salariile la ministerul finanţelor publice?
Sebastian Vlădescu are un venit salarial net de 5.361 lei, în timp ce un consilier personal al ministrului este mai bine plătit: până la 8200 lei lunar. Şi când vine vorba de un post în cadrul ministerului de finanţe, oricine şi-ar dori să fie măcar şofer. Unul dintre şoferii angajaţi în cadrul
Unul dintre şoferii angajaţi în cadrul MFP are un venit salarial lunar de peste 4000 lei, aproape dublu faţă de un expert principal.
Antena3

×
Subiecte în articol: vladescu salariu sofer
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close