Antena 3 CNN Economic Biz News Ţigările, mai scumpe cu 40 de bani, de la 1 aprilie

Ţigările, mai scumpe cu 40 de bani, de la 1 aprilie

Ţigările, mai scumpe cu 40 de bani, de la 1 aprilie
Sursa foto: tigari
27 Mar 2009   •   17:36

Preţul pachetelor de ţigări va creşte cu 40 de bani, de la 1 aprilie, după ce Guvernul a decis majorarea accizei la tutun, începând cu această dată, cu 7 euro, de la 50 euro la 57 euro/1.000 de ţigarete, anunţă Mediafax.

"Creşterea preţurilor reflectă impactul noii accize mărite în preţuri. Astfel, creşterea accizei trece la consumator", a declarat vineri, agenţiei de presă, Adrian Popa, directorul de corporate & regulatory affairs al producătorului de ţigări British American Tobacco România.

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care majorează accizele la tutun şi alcool.

Prin urmare, acciza la ţigarete, ţigări şi ţigări de foi va fi majorată de la 1 aprilie cu 7 euro, la 57 euro/1.000 de ţigarete, apoi va creşte la 64 euro/1.000 de ţigarete de la 1 septembrie.

Spre exemplu, în cazul ţigărilor de pe segmentul premium (Kent, Marlboro, Camel), categoria cea mai vândută, preţurile vor creşte de la 6,8 lei la 7,2 lei/pachet.

Antena3.ro

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close