Antena 3 CNN Economic Biz News Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Dacia Renault pentru Europa

Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Dacia Renault pentru Europa

Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Dacia Renault pentru Europa
13 Dec 2008   •   17:30

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe Christian Esteve, preşedintele Dacia Renault pentru Europa şi regiunea mediteraneană. Cu această ocazie, cei doi au discutat perspectivele pieţei auto din România şi problemele cu care se confruntă industria auto şi compania Dacia-Renault în momentul de faţă.
?În cadrul discuţiilor au fost abordate două subiecte importante pentru producătorul de automobile: continuarea proiectului de la Titu şi situaţia sub-furnizorilor din România. Preşedintele Traian Băsescu a susţinut necesitatea sprijinirii industriei auto din ţara noastră de către autorităţile române, inclusiv în baza concluziilor Consiliului European din 11-12 decembrie, pe fondul crizei economice şi financiare?, se arată în comunicatul Preşedinţiei.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close