Antena 3 CNN Economic Biz News Videanu: România va notifica CE privind restructurarea sectorului energetic

Videanu: România va notifica CE privind restructurarea sectorului energetic

Videanu: România va notifica CE privind restructurarea sectorului energetic
Sursa foto: adriean videanu
10 Iun 2009   •   12:02

România va notifica, la sfârşitul lunii iulie, Comisia Europeană cu privire la intenţia de restructurare a sectorului de producţie a energiei, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

"Urmează ca România să facă o dezbatere publică pe acest subiect, între 15 iunie şi 15 iulie, apoi, la finalul lunii iulie, vom notifica oficial CE. După dezbaterea publică ar putea să apară modificări. Restructurarea va deveni efectivă spre sfârşitul acestui an. Nu vom introduce în cele două companii (pe care autorităţile intenţionează să le înfiinţeze, n.r.) firme cu datorii", a spus Videanu, într-o conferinţă de presă comună cu comisarul european pe energie, Andris Piebalgs.

Cei doi oficiali au discutat la Bucureşti, mai multe probleme privind sectorul energetic.

Piebalgs a spus că o restructurare este necesară şi nu anticipează probleme în acest sens.

"Domnul ministru Videanu ne-a informat, dar CE nu a fost notificată în legătură cu restructurarea sectorului de energie, dar este clar că o restructurare e necesară. Mă îndoiesc că vor fi divergenţe cu Guvernul român în legătură cu acest subiect. Este dificil să spun acum dacă este bine sau nu", a afirmat Piebalgs.

Intenţia de restructurare a sectorului de producţie a energiei vizează crearea a două companii naţionale, care să includă o serie de active ale companiilor de profil. Guvernul a anunţat că este luată în calcul şi includerea distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica în cele două companii.

"În privinţa includerii Electrica în aceste companii, nu este nevoie să fie notificată CE , dar este mai bine, pentru a fi evitate probleme ulterioare", a spus Piebalgs, răspunzând unei întrebări.
Cei doi oficiali discutat despre restructurarea sectorului energetic, gazoductele Nabucco şi South Stream, precum şi despre posibilitatea ca agenţia europeană de reglementare în energie să fie găzduită de Bucureşti.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Adriean Videanu
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close