Antena 3 CNN › Economic › Companii › O megacompanie plătește salarii record partenerilor, de 1,1 milioane de lire sterline, în timp ce dă oameni afară

O megacompanie plătește salarii record partenerilor, de 1,1 milioane de lire sterline, în timp ce dă oameni afară

A.N.
3 minute de citit Publicat la 12:00 03 Oct 2026 Modificat la 12:30 03 Oct 2026
deloitte getty
În Marea Britanie, partenerii Deloitte sunt cei mai bine plătiți din Big Four. sursa foto: Getty

Deloitte le-a plătit anul trecut partenerilor din Marea Britanie un venit mediu record de 1,13 milioane de lire sterline. În același timp, compania din Big Four a tăiat costuri și locuri de muncă pentru a face față transformărilor pe care AI le aduce în sectorul de audit și consultanță, scrie Financial Times.

Creșterea profitului a dus la o majorare cu 70.000 de lire a venitului mediu al unui partener pentru perioada de 12 luni încheiată în mai, chiar dacă firma și-a extins rândurile de la vârf, a anunțat Deloitte miercuri.

Veniturile diviziilor din Marea Britanie și Elveția, raportate împreună, au crescut cu 2% față de anul precedent, la 5,8 miliarde de lire. Deși creșterea a fost lentă, Deloitte spune că „gestionarea atentă a costurilor” a făcut ca profitul să urce cu 14%, la 899 de milioane de lire.

Printre măsurile de control al costurilor s-a numărat oferta de plecare voluntară făcută pentru aproape 3% din angajații de audit, a precizat Deloitte. Numărul total de angajați ai firmei a scăzut cu 1.000, de la 26.000, în cele 12 luni încheiate în mai.

În ciuda reducerilor, numărul partenerilor asociați, specialiștii seniori care dețin firma și își împart profiturile, a crescut cu 6,5%, până la un record de 784.

În Marea Britanie, partenerii Deloitte sunt cei mai bine plătiți din Big Four, grup din care mai fac parte EY, KPMG și PwC, încă din 2016. În fiecare dintre ultimii șase ani, au primit în medie peste un milion de lire.

Fondul de bonusuri împărțit angajaților obișnuiți a crescut anul trecut cu 14%, a mai anunțat Deloitte, care a cheltuit 305 milioane de lire pe măriri salariale și bonusuri.

Deloitte are o nouă conducere în Marea Britanie. Darren Graves a fost ales de parteneri la începutul acestui an, după ce Richard Houston, senior partner vreme îndelungată, a fost promovat la conducerea noii unități de afaceri pentru Europa și Orientul Mijlociu, care acoperă 80 de țări.

Graves a spus că rezultatele au fost „obținute pe un fundal complicat, marcat de incertitudine geopolitică și de avansul AI”.

Rezultatele financiare marchează o revenire după anul precedent, când veniturile firmei au scăzut pentru prima dată în 15 ani. Pe lângă reducerea costurilor, îmbunătățirea a fost susținută de divizia de consultanță, cea mai mare parte a afacerii.

Veniturile unității de consultanță pentru tehnologie și transformare au crescut cu 4%, la 1,8 miliarde de lire. Astfel s-a oprit un declin de câțiva ani, în care un context economic mai dificil îi împinsese pe clienți să taie cheltuielile cu consultanții.

Creșterea diviziei de consultanță „a reflectat cererea puternică pentru suport în domeniul tehnologiei enterprise”, în condițiile în care clienții au continuat să investească în proiecte de transformare, precizează Deloitte.

PwC, singura altă firmă din Big Four care și-a publicat până acum rezultatele din Marea Britanie în acest an, a raportat luna aceasta o scădere de aproximativ 10% a veniturilor din consultanță. Asta a tras în jos vânzările totale ale firmei, pentru prima dată în două decenii.

Veniturile Deloitte din consultanța pentru tranzacții au crescut cu 1%, la 913 milioane de lire, iar cele din audit cu 3%, la 998 de milioane. Divizia de taxe și juridic, care a susținut veniturile Deloitte în perioada de declin de anul trecut, a crescut cu 2%, la 1,4 miliarde de lire.

Graves s-a declarat „mulțumit că diviziile noastre de consultanță au revenit la o creștere profitabilă, cu o cerere mai mare pentru servicii de tehnologie enterprise, inclusiv sprijinirea clienților în adoptarea AI și în strategiile de extindere a utilizării acesteia”.

„Pe măsură ce AI face inteligența tot mai abundentă, rolul oamenilor noștri va conta mai mult, nu mai puțin”, a adăugat el. „AI nu poate înlocui experiența trăită și nici nu poate reproduce judecata și know-how-ul nescris, construite de-a lungul anilor de lucru alături de clienți și colegi”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close