Antena 3 CNN Economic Companii Fostul șef ARSVOM scapă de închisoare, după ce și-a recunoscut faptele de corupție. Manole Daniel a luat mită pentru contracte publice

Fostul șef ARSVOM scapă de închisoare, după ce și-a recunoscut faptele de corupție. Manole Daniel a luat mită pentru contracte publice

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 16:31 08 Ian 2026 Modificat la 16:31 08 Ian 2026
sediu arsvom constanta
Sediul ARSVOM din Constanța. Sursa foto: Facebook/ ARSVOM

Procurorii anticorupţie au dispus sesizarea judecătorilor Tribunalului Constanţa cu acord de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Daniel Manole pentru infracţiunea de luare de mită, comisă când acesta era director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), a informat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform comunicatului transmis de DNA, în acelaşi dosar penal procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor M.I., administrator al mai multor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi O.P., administrator al unei firme, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Dosarul penal vizează împrejurările în care, pe parcursul anului 2020, au fost încheiate şi derulate patru contracte între ARSVOM, instituţie în subordinea Ministerului Transporturilor, şi o asociere de societăţi comerciale, printre care şi cea administrată de inculpatul O.P., având ca obiect achiziţionarea a trei nave specializate pentru activităţi de căutare şi salvare pe mare şi a unei nave de depoluare, în valoare totală de 101.774.750 lei.

Mită pentru contracte de achiziție

„În contextul derulării contractelor respective de achiziţie, la data de 21 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menţionată anterior, ar fi primit, în mod indirect, de la inculpatul M.I. suma de 88.162 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu, referitoare la executarea în bune condiţii a contractelor de achiziţie publică încheiate de Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare cu societatea administrată de inculpatul O.P., având ca obiect furnizarea celor patru nave maritime.

Astfel, în schimbul sumei de bani primite, inculpatul Manole Daniel ar fi promis că nu va crea obstacole în derularea normală a contractelor respective şi că plăţile vor fi realizate fără întârzieri”, reiese din comunicatul transmis de DNA.

În vederea confiscării speciale, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumei de 181.607,52 lei depusă de inculpatul Manole Daniel într-un cont aflat în administrarea ANABI.

În acelaşi context, în anul 2020, în cadrul derulării unui contract de achiziţii publice, au fost achiziţionate două drage fluviale de către Regia Autonomă „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” de la o asociere de firme din care face parte şi cea a inculpatului O.P., valoarea contractului fiind de 60.983.900 lei.

„În cursul lunii aprilie 2021, inculpatul M.I., invocând influenţa pe care ar fi avut-o la nivelul factorilor de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar fi pretins reprezentanţilor asocierii de firme menţionate anterior, un comision de 2% din totalul plăţilor cuvenite acestora, pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Neacşa Petre, director al Direcţiei Economice din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi pentru a-l determina pe acesta ca, în virtutea funcţiei sale, să dispună mutarea fondurilor dintr-o linie bugetară în alta care să permită finanţarea, în continuare, a respectivului proiect”, se mai spune în comunicat.

În acest context, inculpatul O.P. i-ar fi promis inculpatului M.I. aproximativ 1.100.000 lei, reprezentând procentul de 2% pretins de acesta, din totalul sumei de 55.000.000 lei rămasă de achitat din valoarea contractului respectiv.

Manole Daniel scapă de închisoare și rămâne 4 ani sub supraveghere: Va lucra și 90 de zile în folosul comunității

„În prezenţa avocatului, inculpatul Manole Daniel a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrările juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în comunicatul DNA.

Inculpatul Manole Daniel şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice sau Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa.

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate Tribunalului Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.

„În cursul lunii decembrie 2021 şi respectiv decembrie 2023, au fost trimişi în judecată inculpatul Neacşa Petre şi alţi doi inculpaţi, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv cumpărare de influenţă şi spălare a banilor. În prezent, dosarele respective se află pe rolul Tribunalelor Bucureşti şi Constanţa, în faza de judecată în primă instanţă”, a mai informat DNA.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close