Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Intervenția estetică preferată de străinii care vizitează România: Implantul de păr

Intervenția estetică preferată de străinii care vizitează România: Implantul de păr

Aproximativ 80% dintre bărbații peste 40 de ani se confruntă cu o cădere a părului cauzată de alopecia androgenică.

Intervenția estetică preferată de străinii care vizitează România: Implantul de păr
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Oct 2023   •   16:51

Din păcate, unii dintre reprezentanții sexului puternic se confruntă cu neplăcerea pierderii părului de la vârste mult mai mici, chiar la 20 de ani, iar în jur de 30 apărând deja inestetica chelie. Un implant de păr este acum o procedură accesibilă și sigură, preferată de străinii care vizitează România, prin care bărbații își pot recăpăta aspectul tânăr și natural al chipului. Standardele de frumusețe masculină asociază alopecia cu îmbătrânirea și pierderea masculinității, iar bărbații dezvoltă complexe și își pierd încrederea în propria persoană. Tehnologiile medicale moderne ale chirurgiei estetice au făcut ca alopecia sau chelia să nu mai reprezinte o sentință pe viață, o situație pe care cei afectați ar trebui să o accepte cu resemnare.

Implantul de păr este o procedură accesibilă în România

Până cu doar câteva decenii în urmă, un transplant de păr era rezervat vedetelor sau persoanelor care își permiteau să apeleze la o procedură costisitoare, care presupunea multe etape, intervenții dureroase și timp mare de recuperare. Starurile masculine de la Hollywood sau oamenii de afaceri foarte bogați erau printre puținele persoane care își puteau permite să suporte costurile, așa că, pentru majoritatea persoanelor, alopecia rămânea o sentință pe viață.

Clinica Bărbaților din București, specializată în servicii de chirurgie estetică masculină, oferă posibilitatea unui implant de păr la preț competitiv, în care siguranța procedurii se îmbină cu rezultate de calitate. Medicii bine pregătiți și experimentați lucrează cu tehnologie de ultimă generație, instrumentar performant și acordă fiecărei etape a intervenției o atenție deosebită. Dr. Andrada Stan este medic specialist în chirurgie plastică, are competențe și experiență în transplant de păr, dovedită de cele peste 500 de operații de succes efectuate.

Dacă până în urmă cu câțiva ani, bărbații din România erau nevoiți să apeleze la clinici din străinătate, acum străinii care ne vizitează țara sunt interesați de tehnologia medicală de ultimă oră, pe care o pot accesa la o clinică modernă din Capitală. Aici au acces facil la consultație preoperatorie gratuită, metode inovatoare de transplant de păr și toate tratamentele post-operatorii de îngrijire a scalpului, esențiale pentru păstrarea unor rezultate de calitate ale intervenției.

Proceduri inovatoare în transplantul de păr, acum și în țara noastră

Transplantul de păr are astăzi o rată de succes foarte ridicată, datorită tehnologiilor inovatoare folosite, care schimbă total modul de abordare a intervenției și asigură rezultate uimitoare în recăpătarea podoabei capilare și în viabilitatea acesteia. Un implant de păr cu metoda FUE, prin care foliculii piloși sunt recoltați fir cu fir de pe zona donatoare, astfel încât și aceasta să își păstreze aspectul natural. Tehnologia este folosită cu succes și la Clinica Bărbaților din București.

Calitatea implantului depinde și de numărul de grefe utilizate. Pentru rezultate bune, se recoltează de pe zona donatoare, un număr de 1500 până la 5500 de grefe, în funcție de necesități, care vor fi implantate pe zona de scalp afectată de alopecie. Implantarea se poate face în două moduri: DHI sau implantarea directă și implantarea Saphire.

Implantarea DHI este o tehnică modernă de restaurare a părului, care utilizează instrumente de precizie, prin care foliculii se introduc în scalp într-un mod foarte controlat, rezultatul fiind un aspect natural, desi nu este obligatorie tunderea pentru aceasta procedura. Pentru implantarea Saphire, se folosește un bisturiu fin cu vârf din safir, pentru a crea canalele necesare pentru implantarea grefelor sănătoase în scalp. Alegerea între cele două proceduri se face după o consultație amănunțită preoperatorie.

Noile metode de implant de păr restaurează eficient podoaba capilară, au timp de recuperare redus, asigură un aspect natural atât în zona donatoare, cât și în zona pe care se transplantează foliculii, fără cicatrici inestetice. La durabilitatea rezultatelor contribuie și tratamentul post-operator cu plasmă îmbogățită.

Bărbații afectați de alopecie pot apela acum la o procedură de succes, cu rezultate uimitoare, prin care își pot recăpăta aspectul tânăr în înfățișare și își pot restabili încrederea în propria persoană. În România, intervenția de implant de păr se realizează cu tehnologie de ultimă generație, medici experimentați și prețuri accesibile. Sunt câteva dintre principalele motive pentru care străinii care ne vizitează țara aleg să se adreseze medicilor din Capitală pentru un implant de păr reușit.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close