Adrian Măniuţiu a discutat această temă, sâmbătă, la "Income", cu ministrul Darius Vâlcov şi avocatul Gabriel Biriş.
"Românii cu credite pot apela la rescadenţare. Ordonanţa este în vigoare, trebuie doar aplicată de bănci. Electorata poate fi numită acum scaderata. Putem discuta de la caz la caz cu fiecare bancă. Impunerea prin lege a unui curs arbitrar pentru francul elveţian prezintă două riscuri. Unele bănci pot intra în faliment şi nu ştim cât de atractivă ar fi o economie în care statul intervine astfel. Astăzi, conform plafonului de rescadenţare, 51% dintre cei cu credite în franci se încadrează. Dacă s-ar ridica plafonul, ar fi peste 80%" a spus ministrul Finanţelor.
Ştiri video recomandate