O femeie în vârstă, din Nebraska, SUA, a încasat uimitoarea sumă de 32.000 de dolari pentru o oală de gătit rară, care a stat în veranda din fața casei sale timp de patru decenii. Surpriza a fost una într-adevăr mare pentru ea întrucât a încasat banii chiar la aniversarea celor 91 de ani.
Lois Jurgens, de 91 de ani, a fost la un pas să își vândă vechea oală, afectată de vreme, la un târg de vechituri, unde probabil nu ar fi obținut mai mult de 50 de dolari.
Însă, cam în aceeași perioadă în care se gândea să se despartă de oala Red Wing Stoneware, casa de licitații Bramer Auction and Realty a anunțat că organizează o vânzare dedicată exclusiv vaselor ceramice vechi, potrivit New York Post.
Proprietarul casei de licitații, Ken Bramer, a fost inițial sceptic în privința includerii în licitație a uriașei oale a lui Jurgens. În momentul în care aceasta l-a contactat, anunțurile fuseseră deja publicate, iar licitația urma să aibă loc peste doar câteva zile.
Bramer a vizitat-o acasă pe Jurgens, unde oala se afla, ca de obicei, pe veranda din față. Zăpada și frunzele se adunaseră în jurul ei, însă un capac confecționat în casă împiedica resturile să ajungă în interior. Bramer și-a dat seama imediat că descoperise o piesă valoroasă atunci când a întors oala și a observat pe spate un set de marcaje albastre în formă de fluturi.
Oala purta două ștampile distincte, întâlnite foarte rar pe vasele Red Wing, lucru care i-a crescut instantaneu valoarea în ochii unui colecționar pasionat.
Jurgens a estimat cu modestie că Bramer ar putea să o vândă cu aproximativ 100 de dolari. Bramer aproape că a izbucnit în râs și a asigurat-o că „va fi surprinsă”.
În ziua licitației, Jurgens nu a putut fi prezentă, pentru că era ziua în care împlinea 91 de ani și făcea voluntariat la biserica locală. Când a ajuns la târg, lupta aprigă în trei dintre ofertanți entuziaști din Texas, Kansas și Iowa se încheiase deja.
„Ne-am descurcat pentru puțin mai mult de 100 de dolari”, i-a spus glumind Bramer.
Bramer a spus că Lois Jurgens a simțit că i se înmoaie genunchii și a avut nevoie de ajutor pentru a urca pe scenă după ce a aflat că oala ei fusese vândută cu 32.000 de dolari.
Jurgens a spus după licitație că în toți cei 91 de ani de viață, vânzarea îndrăgitei sale oale a fost unul dintre cele mai palpitante lucruri care i s-au întâmplat vreodată.