Antena 3 CNN Economic Ministrul Energiei, anunț despre facturile la gaze. Câți bani vor plăti românii după expirarea plafonării: „Mecanismul e foarte clar”

Ministrul Energiei, anunț despre facturile la gaze. Câți bani vor plăti românii după expirarea plafonării: „Mecanismul e foarte clar”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 14:58 16 Feb 2026 Modificat la 14:58 16 Feb 2026
GettyImages-1386641453
Bogdan Ivan susține că prețurile la facturile la gaze nu vor exploda / Foto: Getty Images

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, luni, la Antena 3 CNN, cum vor fi calculate facturile la gazele naturale, după expirarea plafonării, de la 1 aprilie 2026. Bogdan Ivan susține că prețurile nu vor exploda și, mai mult decât atât, a explicat ce fel de mecanism nou va aplica statul. În ceea ce privește energia electrică, acesta a spus că schema de sprijin pentru persoanele cu venituri mici va continua pe tot parcursul anului.

Ministrul Energiei a subliniat că Guvernul urmează să adopte în această săptămână un act normativ care va stabili modul de funcționare al pieței gazelor după încetarea plafonării.

„Săptămâna asta o să adoptăm un act normativ prin care stabilim foarte clar modul de funcționare al pieței gazelor după data de 1 aprilie 2026. 

Mecanismul este unul foarte transparent și foarte clar. Păstrăm plafonarea la producător și automat avem presetat pe tot lanțul, în așa fel încât, indiferent de marja maximă pe care ar putea să o practice transportatorii, distribuitorii sau furnizorii, să nu ajungem mai mult decât este astăzi prețul în piață, adică 0,31 lei/kW. 

Avem și compania Romgaz, care și-a obținut licență de furnizare și în luna martie va începe să vină cu oferte în piață și, automat, o parte dintre clienți cu siguranță vor fi interesați să meargă și pe această companie”, a declarat Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan a mai declarat că, în ceea ce privește energia electrică, se menține ajutorul de 50 de lei pe lună pentru cei cu venituri de până la 1.950 de lei, iar ulterior, plafonul va crește la 2.500 de lei.

„Pentru electricitate avem deja proiecția făcută pe întreg anul, să continuăm cu cei 50 de lei pe lună pentru oamenii care au venituri până în 1.950 lei.

Vrem să creștem această sumă până la 2.500, iar pentru vulnerabili, care au venituri până la 2.500 vrem să începem acest mecanism până în octombrie 2026”, a mai adăugat ministrul Energiei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close