Antena 3 CNN Economic Peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni ale anului

Peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni ale anului

A.N.
1 minut de citit Publicat la 09:47 21 Iul 2026 Modificat la 09:47 21 Iul 2026
insolventa getty
sursa foto: Getty

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în primele cinci luni ale acestui an a ajuns la 3.146, cu 13,62% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când fuseseră înregistrate 2.769 de insolvențe, potrivit datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), notează Agerpres.

În intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2026, cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost în București – 606, cu 5,57% mai multe față de primele cinci luni din 2025.

Următoarele poziții în clasamentul insolvențelor sunt ocupate de județele Bihor, cu 212 cazuri (minus 2,75%), Cluj – 189 (minus 1,05%), Timiș – 145 (plus 12,40%), Ilfov – 140 (plus 2,19%) și Prahova – 109 (plus 12,37%).

La polul opus, cele mai puține insolvențe s-au consemnat în Covasna – 14 (plus 7,69%), Harghita – 16 (plus 14,29%), Botoșani – 17 (plus 6,25%), Mehedinți – 21 (plus 10,53%), Sălaj – 21 (minus 32,26%) și Teleorman – 22 (plus 83,33%).

Doar în luna mai au intrat în insolvență 622 de firme și PFA, cele mai multe în București – 119 – și în județele Bihor – 49, Cluj – 38 și Ilfov – 33.

Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe s-au înregistrat în comerțul cu ridicata și amănuntul – 190 (plus 352,38% față de primele cinci luni din 2025), în construcții – 171 (plus 510,71%) și în industria prelucrătoare – 99 (plus 312,50%).

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close