Antena 3 CNN Economic Turismul din România se prăbușește, în timp ce în Europa e în creștere. România are a doua cea mai mare scădere din UE

Turismul din România se prăbușește, în timp ce în Europa e în creștere. România are a doua cea mai mare scădere din UE

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 13:46 02 Sep 2026 Modificat la 13:46 02 Sep 2026
profimedia-0378524105
România se află și printre țările cu cei mai puțini turiști străini. Sursa foto: Profimedia Images

Turismul din România a avut una dintre cele mai slabe evoluții din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026. Numărul nopților petrecute de turiști în unitățile de cazare a scăzut cu 6,7% față de aceeași perioadă din 2025, a doua cea mai mare scădere din UE, după Cipru, în timp ce la nivel european turismul a crescut cu 1,7%. România se află și printre țările cu cei mai puțini turiști străini, aceștia reprezentând doar 23% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare, potrivit datelor Eurostat.

În prima jumătate a anului 2026, în unitățile de cazare turistică din UE au fost înregistrate 1,321 miliarde de nopți petrecute de turiști, cu 1,7% mai multe comparativ cu primele șase luni ale anului 2025 (1,299 miliarde).

La nivelul țărilor, Irlanda (+14,6%), Malta (+9,9%) și Slovacia (+5,9%) au înregistrat cele mai mari creșteri ale numărului de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, nouă țări au înregistrat scăderi, cele mai mari fiind în Cipru (-7,7%) și România (-6,7%).

Vizitatorii străini (nerezidenți ai țării, din UE și din afara UE) au reprezentat aproape jumătate (48,9%) din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare în prima jumătate a anului 2026, cu diferențe semnificative între statele membre. Cea mai mare pondere a nopților petrecute de turiști străini la începutul anului a fost înregistrată în Malta (95,2%), Cipru (92,6%) și Luxemburg (87,7%).

Prin comparație, turiștii străini au reprezentat mai puțin de un sfert din totalul nopților petrecute în Germania (18,5%), Polonia (19,8%) și România (23,0%).

Creșterea numărului de nopți petrecute de vizitatorii străini în prima jumătate a anului 2026 (+2,5% față de prima jumătate a anului 2025) a fost de aproape trei ori mai mare decât creșterea numărului de nopți petrecute de turiștii autohtoni (+0,9%).

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close