Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Alegeri legislative în SUA. "Americanii decid dacă țara lor se întoarce în Evul Mediu sau dacă evoluează", transmite corespondentul Antena 3 CNN

Alegeri legislative în SUA. "Americanii decid dacă țara lor se întoarce în Evul Mediu sau dacă evoluează", transmite corespondentul Antena 3 CNN

Cei mai mulți dintre american decid soarta țării lor - și a lumii - direct la urne, în alegerile legislative din 8 noiembrie.

de Camelia Ureche    |    08 Noi 2022   •   19:26

Asta, după ce peste 40 de milioane dintre cele 250 de milioane de americani cu drept de vot și-au exprimat deja opțiunea anticipat.

Tradițional, partidul aflat la guvernare pierde mandate în aceste alegeri și, odată cu ele, și controlul politic într-una sau în ambele Camere ale Congresului.

Până în prezent, președintele Joe Biden și-a putut trece proiectele cu ajutorul unei majorități fragile, dar lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat. 

Fostul președinte Donald Trump a votat la alegerile midterm și a promis un anunț important pe 15 noiembrie, când se va cunoaște noua configurație a Congresului.

Trump va profita, probabil, de entuziasmul constituirii noilor majorități republicane în Congres și își va anunța candidatura în alegerile prezidențiale din 2024.

Corespondent CNN: "Oamenii mi-au spus că ies la vot pentru că acum se alege drumul Americii - spre Evul Mediu sau spre viitor"

"Americanii ies să voteze, de regulă, în număr mai redus la alegerile de la mijlocul mandatului, comparativ cu alegerile prezidențiale. În 2020 au ieșit la urne undeva la 63 % dintre cei cu drept de vot, dar în 2018, la precedentele alegeri legislative parțiale, au ieșit doar 51 %.

Totuși, la alegerile din 8 noiembrie sunt cu 8 milioane mai mulți alegători decât în 2020. Este vorba despre cei care au împlinit vârsta legală pentru vot în ultimii doi ani.

Cei cu care am stat de vorbă mi-au spus că sunt alegeri importante și că da, vor ieși la vot pentru că, din punctul lor de vedere, în momentul de față se alege drumul pe care America îl va urma: se va întoarce în trecut, în Evul Mediu, sau va evolua.

Și au dat și exemple: vorbim despre inflație, vorbim despre economie, vorbim despre războiul din Ucraina, vorbim despre legea avortului, despre regimul armelor.

Mai devreme, am stat de vorbă cu o doamnă care a ieșit de la din secția de votare din spatele meu. Ea mi-a spus că nu a mai fost la vot de 12 ani iar este astăzi este prima dată când votează, pentru că vrea să fie sigură că votul ei va conta", a transmis corespondentul Antena 3 CNN la New York, Camelia Ureche.

Foto: vedere parțială a clădirii Congresului SUA

×
Subiecte în articol: Alegeri SUA 2022
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close