Antena 3 Emisiuni Punctul de întâlnire Mărturia unui pacient internat pe secţia ATI: ''Am stat 3 săptămâni, nu mai suportam. Voiam să văd cât este de la fereastră până jos''

Mărturia unui pacient internat pe secţia ATI: ''Am stat 3 săptămâni, nu mai suportam. Voiam să văd cât este de la fereastră până jos''

de Iulia Gorgorin    |    06 Apr 2021   •   20:44

Radu Tudor a prezentat, la ''Punctul de Întâlnire'', un reportaj impresionat realizat de Andreea Cigolea, care a stat de vorbă cu un pacient de 78 de ani. Omul a mărturisit, că primele zile ale internării pe secția ATI nu au fost deloc ușoare și era tentat să recurgă la gesturi nesăbuite.

''Rar mi-a fost dat să văd un material de presă mai impresionant, mai emoţionant, mai bine făcut. Andreea Cigolea, dezvăluiri incredibile despre pacienţii care se luptă să trăiască în spitalele COVID'', a spus Radu Tudor înainte de difuzarea reportajului.

Omul a recunoscut faptul că nu mai avea o judecată limpede și era agitat, dar mai ales tentat să aibă gesturi agresive și necugetate, drept pentru care a fost legat de pat de către cadrele medicale în fața cărora, acum se înclină pentru că au recurs la această soluție.

''Am luat virusul în cadrul familial. Am avut simptome moderate. Acum am afectare pulomnară serioasă. Doamnele asistente pot să vă spună cât la sută din plămâni sunt afectaţi. M-am internat împreună cu soţia, dar ea a fost externată, e acasă. 

Când am ajuns la spital m-am speriat. La a treia zi de spitalizare, soţia a rămas în salon şi eu am fost luat pe sus şi dus la ATI. Eu am făcut vreo trei săptămâni de ATI, ceea ce nu doresc nimănui. Perioada este extraordinar de grea și gre de suportat și depășit. Te afli, la un moment dat al bolii, când eram chiar la începuturile internării la ATI într-o fază în care controlul îți scapă din mâni, nu mai ești stăpân pe ceea ce gândești și pe ceea ce faci.  Ești tentat să faci lucruri nesăbuite chiar.

”Am fost în două rânduri legat de pat”

De exemplu, eram tentat la un momentat dat, îi spuneam și vecinului de cameră, domnule, eu trebuie să ies cu orice preț de aici, să mă duc să văd cât este de la fereastră până jos. Nu te gândeai, în ce condiții, faptul că ești numai în pampers, nu mai eram rațional. Eu am suportat extrem de greu tratamentul cu mască totală pe față. Nu îmi explicam de ce nu suport. Eram într-o permanentă dispută cu cadrele medicale de acolo. Masca a fost cea care a fost baza tratamentului, să ne înțelegem. Mă înclin în fața soluției adoptate de domnii doctori. Nu am ce să zic.

Am fost în două rânduri legat de pat. În primele zile ai o stare de pierdere a controlului și devii cât se poate de agitat și tentat să ai gesturi agresive'', a mărturisit pacientul.

Reportajul realizat de Andreea Cigolea, în materialul video de mai sus.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close