Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Q&A Sâmbătă, 2 ianuarie, puteți revedea ediția care a avut-o ca invitată pe Mihaela Rădulescu

Sâmbătă, 2 ianuarie, puteți revedea ediția care a avut-o ca invitată pe Mihaela Rădulescu

Sâmbătă, 2 ianuarie, puteți revedea ediția care a avut-o ca invitată pe Mihaela Rădulescu
02 Ian 2010   •   14:35

Mihaela Rădulescu promitea, la retragerea din televiziune, niște răspunsuri. Multe din aceste răspunsuri au venit când Mihaela a fost invitata Alessandrei Stoicescu în emisiunea Q&A.

Fosta vedetă a Antenei 1 a mărturisit că decizia de a părăsi țara a avut efectul scontat. "Acum sunt mult mai bine, mult mai coerentă în ceea ce fac", spune Mihaela. Este mulțumită că fiul său s-a acomodat cu ușurință în Monacco, dar recunoaște că a fost nevoită să apeleze chiar la sfatul unor psihologi, specializați în psihologia copilului, pentru a face cât mai bine față problemelor și pentru a alege cea mai bună modalitate de a îi explica fiului ei situația cu care se confruntă familia lor.

Puteți revedea aceste declarații, dar și altele, sâmbătă, 2 ianuarie, la Q&A.

Întreaga echipă vă urează: La mulți ani!

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close