Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Oraşul Braşov este pe cale de a deveni independent energetic

Oraşul Braşov este pe cale de a deveni independent energetic

Brașovul va deveni în curând independent energetic. În oraș urmează să se construiască un parc fotovoltaic care va acoperi aproape 90% din energia electrică necesară clădirilor şi serviciilor publice.

Oraşul Braşov este pe cale de a deveni independent energetic
Sursa foto: getty images | Tverdohlib
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Feb 2023   •   18:06

Parcul fotovoltaic din Brașov urmează să fie construit pe o suprafață de aproximativ 35 de hectare din nordul orașului.

Va avea aproximativ 30.000 de panouri solare, cu o capacitate de 20 de MW/ oră.

Parcul va acoperi 89% din consumul public de energie, iar celelalte proiecte verzi vor acoperi diferența până la 100%.

Investiția depășeste 108,5 milioane de lei, iar aproape jumătate din sumă a fost obținută din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close