Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Florin Călinescu, despre greva profesorilor: "Sigur a fost stârnită!"

Florin Călinescu, despre greva profesorilor: "Sigur a fost stârnită!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:46 11 Iun 2023 Modificat la 22:46 11 Iun 2023

"E o grevă stârnită. 100%. Sindicatele, de 33 de ani, întotdeauna au fost mână în mână cu politicul. Punct. Conducerile, cel puţin. Cine potoleşte greva are interes. PSD-ul, Ciolacu. Sunt convins de chestia asta. Nu vezi cum se aruncă România în hăul datoriilor? Vă dăm anul ăsta 1.000 şi până în 2027, câte o mie, nu ştii cine o să fie, cine o să vă dea.

Sindicatele sunt foarte deştepte. Negociază separat. Şi cu PNL-ul, şi cu PSD-ul. Şi atunci, de ce spun că au făcut o socoteală greşită. Pentru că Ciolacu vrea anticipate, se întâlneşte cu mai multe partide, în afara PNL-ului, de asta se poartă frumos cu maghiarii, pentru că el ar vrea anticipate acum. PSD-ul în mod clar, tot pentru mine, nu cred că are ceva cu 3 în faţă, doar poate cu ungurii, cu alte partide din opoziţie, s-ar putea să zică cum a fost PD guvern minoritar.

Dar eu dacă aş fi fost Ciolacu aş fi zis: haideţi să guvernăm noi acum primii doi ani şi să îi lăsăm pe liberali înainte de alegeri, să arătăm că nu sunt în stare să facă, să dreagă. Dacă se fac anticipate în toamnă, normal că se pupă bine cu ungurii şi ce o mai fi. Şi altfel, pe baza scorului din toamnă, să zicem că sunt anticipate parlamentare, o să zică noi avem 30, dar şi voi aveţi 20, deci nu mai împărţim 50-50. Noi luăm 75% şi voi 25%.

Nu ăsta (n.r. greva profesorilor) este dezastrul din Învăţământ. Dezastrul de 33 de ani nu este ăsta că se amâna şcoala 2-3 săptămâni sau că se fac vacanţe. Crezi că anul ăsta şi-ar fi luat elevii 100% Bacalaureatul cu 10? Hai să fim serioşi. Nu mai este asta presiunea, copilul care trebuie să termine o şcoală. Aceiaşi părinţi care au probleme cu serviciile lor, cu pensiile lor, cu ale părinţilor, cu viaţa, cu coşul zilnic. Despre asta este vorba. De ce spun că în mintea mea este o legătură cu politicul? Pentru că aceşti dascăli au avut salariile astea până acum 3 săptămâni. Pâinea, benzina, gazul, lumina, s-au scumpit de mai bine de trei săptămâni. Evident că e o categorie care în România este pe ultimul loc la nivel de studii. Gândeşte-te că în Austria să fii dascăl este ceva suprem, 3.000, 4.000, 5.000 de euro poţi să ajungi acolo.

Dar eu spun că problema este de 33 de ani aproape în toate categoriile. Şi acum, în funcţie de relaţiile şefilor de sindicate cu partidele o să iasă fiecare pe tocător să îşi spună problemele. De data asa, partidele nu mai pot să ofere, iată gradul de îndatorare şi de dezastru de al ţării, iată gradul de minciună cu PIB-ul. Este pentru prima dată în 33 de ani când Guvernul nu mai spune: de mâine. Guvernul face nişte promisiuni aruncându-le peste 3-4-5 ani", a declarat Florin Călinescu.

×
x close