Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Voi cu Voicu Combinații de alimentele pentru un plus de energie. Nutriționist: ”Când mâncăm alimente de origine vegetală ne crește vibrația” | Cum slăbim mâncând sănătos

Combinații de alimentele pentru un plus de energie. Nutriționist: ”Când mâncăm alimente de origine vegetală ne crește vibrația” | Cum slăbim mâncând sănătos

Pentru a avea mai multă energie și pentru a oferi organismului tot ce are nevoie, dar fără a face un exces, este extrem de important cum combinăm alimentele. Nutriționistul Adelina Roșu a dezvăluit, în cadrul emisiunii Voi cu Voicu de la Antena 3, care este secretul unei diete echilibrate.

Combinații de alimentele pentru un plus de energie. Nutriționist: ”Când mâncăm alimente de origine vegetală ne crește vibrația” | Cum slăbim mâncând sănătos
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    Mirela Voicu    |    28 Mai 2022   •   22:59

Pentru că vrem să aflăm cum este corect să combinăm alimentele și care este motivul, important este să știm și care sunt riscurile unei alimentații greșite.

Pe lângă faptul că luăm în greutate dacă alegem să consumăm produse nesănătoase sau mâncate în combinații greșite, medicul nutriționist Adelina Roșu a dezvăluit faptul că unul dintre efectele negative este și fermentația alimentelor, dar și apariția anumitor boli, precum ciroza.

”Ciroza este o boală care poate să apară, fiziologic vorbind, dacă accesăm combinații alimentare care nu sunt potrivite pentru corpul nostru și care produc fermentație”, spune medicul nutriționist.

Câteva exemple de combinații care produc fermentație sunt fasolea cu carne, cartofii cu carne, anumite fructe combinate cu produse de proveniență animală.

”Acea fermentație constantă în organismul nostru, împreună cu stresul și cu furia, (...) pot produce ciroza”, mai explică Adelina Roșu.

”Când mâncăm alimente de origine vegetală ne crește vibrația”

Știm, de asemenea, că un aliment considerat de bază, în general, este carnea, dar ea se pare că are mai multe efecte negative decât pozitive. Partea bună este că ea poate foarte ușor să fie înlocuită cu variante mult mai sănătoase.

”Carnea ne ajută să ne împământăm, să fim puternici, să avem energie. Carnea e proteină în mare măsură, pe lângă fibre și alți nutrienți. Proteinele pot fi aduse în corpul nostru și prin alte alimente precum leguminoasele. Tot ce este bob: fasole, linte, năut. Dar nu în combinații cu carne, pentru că astfel se produce fermentație.

(...) De exemplu, fasolea, combinată cu pastele făinoase, aduce toți aminoacizii de care am nevoie în corp pentru a se forma proteina completă. Fasolea poate fi făcută ca o pastă, se pot pune condimente acolo, se pot pune ierburi aromate care să ne ajute corpul și să ne aducă acea plăcere a gustului. Se poate pune boia afumată, care are acel gust de afumătură de care are nevoie simțul nostru gustativ pentru a avea plăcere și pentru a aminti de carne”, a precizat nutriționistul.

Cartofii se combină destul de greu cu restul alimentelor și conțin carbohidrați, așa că sfatul medicului ar fi ca ei să fie consumați mult mai rar, mai ales dacă vrem să scăpăm de kilogramele în plus.

”Peștele potențează starea de agitație, de anxietate”

Pentru că și peștele este luat în considerare în alimentația persoanelor care încearcă să renunțe la alt tip de carne, este bine să știm cum putem să îl consumăm, dar și ce persoane este indicat să îl evite.

”Peștele se combină cel mai bine cu legume și cu lămâie, cu vitamina C, care să alchimizeze carnea. Referitor la pește, este foarte important de unde provine el și e foarte important dacă e sau nu potrivit pentru corpul nostru.

Ar fi indicat să nu fie consumat de persoanele agitate, pentru că le potențează acea stare de anxietate, de agitație. E foarte important să ne verificăm corpul când luăm o decizie să consumăm un aliment.

Acel aliment, pe lângă materia brută, calorii și nutrienți, are și o energie, pentru că noi suntem energie. Și este indicat să ne întrebăm dacă acea energie aduce un plus de energie sau ne coboară energia sau o transformă în așa fel încât să nu ne simțim noi bine”, a explicat medicul nutriționist Adelina Roșu.

”Brânza aduce o formă de iritație și inflamație”

Brânza este și ea unul dintre alimentele pe care le consumăm foarte des, dacă nu chiar zilnic, dar aflăm că cea mai bună variantă este să consumăm brânză fără lactoză.

Asta pentru că lactoza ne poate da o stare de balonare, iritație sau inflamație, iar toate acestea produc disconfort organismului și modului nostru de funcționare după consumul ei.

Semințele, în schimb, sunt alimente care ajută foarte mult la înlocuirea cărnii, ele putând fi consumate atât în salate, cât și în ciorbe, dar totdeauna hidratate - puse într-un bol cu apă cu 2-3 ore înainte de consum.

Pâinea nu este neapărat un aliment de evitat, dar contează ce pâine alegem să mâncăm. Pâinea albă nu este recomandată, dar pâinea neagră, cea cu maia și cea integrală sunt mai mult decât binevenite. Dar nici ele în exces! Recomandat este să mâncăm maxim 2-3 felii de pâine o dată pe zi.

Iar pentru că ”nicio masă fără desert”, aflăm de la nutriționiști că organismul nostru nici măcar nu are nevoie de acel zahăr.

Putem înlocui desertul preferat cu stafide, curmale, sucuri de fructe sau fructe proaspete, iar dacă vrem să ne răsfățăm, ne putem face foarte simplu o înghețată cu fructe de sezon.

Pentru toate detaliile despre cum este corect să combinăm alimentele, nutriționistul Adelina Roșu a dezvășuit toate secretele în interviul de mai jos:

×
Subiecte în articol: alimente
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close