Antena 3 CNN Actualitate Voi cu Voicu. Tragedia vieții actorului Doru Ana

Voi cu Voicu. Tragedia vieții actorului Doru Ana

Voi cu Voicu. Tragedia vieții actorului Doru Ana
Sursa foto: foto: captura Antena 3
03 Mar 2019   •   17:48

Actorul Doru Ana a fost invitatul Mirelei Voicu, duminică, la "Voi cu Voicu"

Maestrul, care a avut roluri în 40 de filme și în 80 de piese de teatru, a povestit detalii neștiute din viața sa. Puțini sunt cei care știu că a vrut să se așeze la casa lui abia după ce a împlinit 50 de ani.

Decizia aceasta avea să-i arate că relația de prietenie extraordinară pe care o avusese timp de 50 de ani cu prietenul său Paul, care se stinsese în urmă cu un an, continua și după moartea acestuia.

"M-am dus la o bancă și zic 'băi, cum e cu asta cu Prima Casă?' 'Păi, că la vârsta asta... ' Păi, la vârsta asta, dacă n-am făcut inginerie?' (...) Până la urmă s-a rezolvat. Mi-a zis mergeți și căutați pe net casă. Eu de la bancă până acasă m-am dus la cimitir, pentru că tocmai se împlinea un an de când murise Paul. M-am dus acolo la mormântul lui și cum toate lucrurile importante eu numai cu el le-am discutat i-am zis fac bine, fac rău, dă și tu un semn, stinge o candelă, mișcă o cruce, dă dintr-o cracă de liliac peste mine, fă ceva.

Dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns acasă, am găsit apartament în Berceni, era la prețul la care oferea banca creditul, 60.000 de euro, dau telefon a doua zi acolo, îmi răspunde un agent imobiliar, zice, 'da e o doamnă care vinde, stați că o sun să vedem dacă mai e valabil. cum vă numiți? 'Doru Ana'. Mă sună ăla într-un sfert de oră, zice: da, e valabil anunțul, i-am spus doamnei că vreți să-l cumpărați, dar mi-a zis că vă cunoaște.' Zic,'de unde?', "De la domnul Paul'", a povestit Dorul Ana.

Moartea celui mai bun prieten nu a fost însă cea mai mare tragedie pe care a trăit-o Doru Ana. În urmă cu 24 de ani și-a pierdut fetița, care avea atunci 7 ani. Măriuca a fost lovită de o mașină.

"Am mai trăit o tragedie în viața asta - mi-a murit un copil, o fetiță. La 7 ani jumate, a călcat-o mașina pe Podul Grant pe 1 ianuarie. Cred că îți dai seama ce au însemnat primii ani de după moartea ei. Toată lumea 'la mulți ani - la mulți ani', noi făceam parastase că ni s-a prăpădit copilul. Asta s-a întâmplat în '95", a mărturisit actorul.

 

×
Subiecte în articol: Voi cu Voicu
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close