Profesorul Dan Voiculescu transmite, într-o postare publicată pe blogul său, un mesaj profund despre credință, suferință și puterea de a merge mai departe, într-un moment simbolic pentru creștini.
Într-un ton personal și emoționant, acesta subliniază că demnitatea, onoarea și curajul nu pot exista fără credință, dar că aceasta nu este un drum ușor. Credința presupune efort, sacrificiu și trecerea prin încercări, așa cum drumul lui Iisus Hristos către înviere a trecut prin răstignire.
Profesorul atrage atenția asupra unei realități dure: binele este adesea precedat de rău, iar încercările vieții sunt cele care ne testează și ne formează. În acest context, el își îndreaptă gândul către cei aflați în suferință – „bolnavi, goi, întemnițați” – evocând mesajul Scripturii și solidaritatea cu cei vulnerabili.
Mesajul capătă o puternică dimensiune personală atunci când vorbește despre propriile experiențe: copilăria marcată de sărăcie, bolile grele trăite direct sau prin cei apropiați și perioada de detenție de 1077 de zile. Toate acestea sunt prezentate ca dovezi că răul poate fi depășit.
Concluzia este una de forță: lumina învinge întotdeauna întunericul, iar credința rămâne singura cale sigură. În final, profesorul transmite un apel clar – să nu ne rătăcim drumul, să nu ascundem adevărul și să nu ne irosim viața.