Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut miercuri pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate într-un dosar în care este cercetat pentru viol asupra unui minor, potrivit Antena 3 CNN.
Cristian Pomohaci, în vârstă de 57 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore fiind vizat de o anchetă în care este vorba despre acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
Pe parcursul zilei de miercuri au fost efectuate mai multe percheziții în două locuințe care aparțin fostului preot.
Potrivit surselor din anchetă, verificările se fac într-un dosar care vizează două infracțiuni extrem de grave. Cercetările ar fi început în urma unor plângeri, iar faptele ar fi început în anul 2022.
Cristian Pomohaci a fost cercetat și în trecut pentru raporturi sexuale cu minori, dar dosarul a fost clasat în februarie 2019. Procurorii au considerat că faptele sunt prescrise, timpul scurs de la comiterea acestora fiind de mai mult de zece ani.
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2020, de Curtea de Apel Mureş la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, după ce ani la rând nu a plătit impozit la sumele câştigate din închirierea numeroaselor proprietăţi.