Antena 3 CNN Actualitate Nuclearelectrica vrea să vândă tritiul de la Cernavodă. România construiește prima instalație pentru combustibilul fuziunii nucleare

Nuclearelectrica vrea să vândă tritiul de la Cernavodă. România construiește prima instalație pentru combustibilul fuziunii nucleare

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 23:15 03 Iun 2026 Modificat la 23:17 03 Iun 2026
Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavoda
Nuclearelectrica a anunțat începerea lucrărilor la prima instalație de îndepărtare a tritiului din Europa. Foto: Agerpres

Nuclearelectrica a început identificarea unor potențiali clienți pentru tritiul care va fi extras la viitoarea instalație de detritiere de la Centrala Nucleară Cernavodă. Aceasta ar urma să fie pusă în funcțiune pentru sfârșitul anului 2028.

Potrivit unui comunicat al companiei, eforturile se concentrează în special pe sectorul fuziunii nucleare, unde viitoarele reactoare vor avea nevoie de cantități importante de tritiu drept combustibil, în combinație cu deuteriu. Nuclearelectrica poartă deja discuții exploratorii cu mai multe proiecte de fuziune nucleară din Statele Unite și Europa Occidentală, în vederea unor potențiale parteneriate comerciale.

Compania anunță, de asemenea, că a semnat recent un memorandum de înțelegere cu firmele elvețiene RC Tritec AG și Smolsys AG, care vizează evaluarea posibilității de furnizare a tritiului către cei doi parteneri, precum și cooperarea în domeniul stocării și manipulării acestui izotop radioactiv al hidrogenului.

Prima instalație de îndepărtare a tritiului din Europa

În iunie 2024, Nuclearelectrica a anunțat începerea lucrărilor la prima instalație de îndepărtare a tritiului din Europa, construită la Cernavodă în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP). Instalația utilizează o tehnologie românească dezvoltată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea și va fi a treia de acest tip din lume.

Pe lângă reducerea cantității de tritiu din instalațiile nucleare și creșterea protecției mediului, proiectul este văzut de companie ca o oportunitate strategică pentru transformarea României într-un centru european de producție și export de tritiu, considerat unul dintre combustibilii-cheie pentru viitoarele reactoare de fuziune nucleară.

Având în vedere viitoarea operaționalizare a CTRF, estimată pentru sfârșitul anului 2028, SNN a demarat un amplu proces de cercetare de piață, în vederea identificării de clienți potențiali de tritiu.

Eforturile SNN se concentrează pe zona fuziunii nucleare, întrucât viitoarele reactoare de fuziune vor necesita cantități însemnate de tritiu drept combustibil, în combinație cu deuteriu, dar nu sunt ignorate nici alte domenii industriale care presupun utilizarea tritiului, chiar dacă în cantități mai reduse (iluminare auto-alimentată, marcare radioactivă, generare de neutroni etc.).

"Acest proiect de investiții este gândit și dezvoltat pentru a oferi Nuclearelectrica și României oportunitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat pentru viitoarele reactoare de fuziune. România are, de asemenea, oportunitatea de a-și dezvolta lanțul de aprovizionare și de a deveni un centru de dezvoltare și export de tehnologie și know-how românesc, folosind industrie și forță de muncă locală", precizează compania.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close