Antena 3 CNN Economic "E momentul ca BNR să intervină". Un economist spune că Isărescu are două variante, după creşterea euro, dar una va duce la recesiune

"E momentul ca BNR să intervină". Un economist spune că Isărescu are două variante, după creşterea euro, dar una va duce la recesiune

M.P.
1 minut de citit Publicat la 15:27 05 Mai 2026 Modificat la 16:39 05 Mai 2026
hepta_7652369
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Foto: Hepta

Deprecierea istorică a monedei naţionale tinde să se accentueze şi, dincolo de intervenţia pe piaţa valutară, soluţia de avarie ar putea fi creşterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susţine consultantul economic Adrian Negrescu, notează Agerpres.

"Deprecierea istorică a monedei naţionale tinde să se accentueze şi cred ca a venit momentul ca BNR să intervină. Dincolo de intervenţia pe piaţa valutară, cred ca soluţia de avarie va fi să crească dobânzile pentru a tempera acest bulgăre de depreciere care se conturează la orizont. 

O şedinţă de urgenţă a BNR ar putea duce la o creştere a dobânzilor în tentativa de a oferi argumente investitorilor străini să îşi menţină plasamentele în România. Din păcate, o astfel de decizie va duce, inerent, la creşterea costurilor de finanţare pentru economie, pentru oamenii simpli. Va duce, în fapt, la recesiune", a explicat Adrian Negrescu, marţi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, BNR este pusă în faţa alegerii între riscul de hiperinflaţie generată de deprecierea cursului şi recesiunea deja instalată.

"Ce va alege BNR - hiperinflaţia declanşată de deprecierea cursului sau recesiunea în care deja ne aflăm de câteva luni bune? Un lucru este sigur - Un rău nu vine niciodată singur", a adăugat consultantul economic.

Moneda naţională s-a depreciat marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creştere cu 1,82 bani (+0,35%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,4644 lei, în creştere cu 2,68 bani (+0,60%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4376 lei. Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,6974 lei, în creştere cu 3,04 bani (0,54%), faţă de 5,6670 lei, cotaţia anterioară.

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament. S-au înregistrat 281 de voturi "pentru", patru voturi împotrivă, iar trei voturi au fost anulate.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close