Tensiunile sociale generate de noua lege a salarizării continuă să crească. Angajații Ministerului Fondurilor Europene au ieșit, luni, în stradă, în curtea instituției, nemulțumiți de modul în care sunt încadrați în noua grilă de salarizare, și amenință cu declanșarea grevei generale dacă revendicările lor nu vor fi ascultate.
„Această lege a salarizării ne discriminează. Noi suntem cei care aducem bani la bugetul de stat și nu suntem cei care afectează acest deficit bugetar. Asta de ce? Fiindcă salariile noastre sunt decontate din proiecte de asistență tehnică. În condițiile în care pe acest deficit bugetar se pune presiune pentru acoperirea lui prin fonduri europene, Guvernul nu face altceva decât să vină să ne demotiveze personalul, să vină să alunge personalul pregătit, cu foarte multă experiență în domeniu, să-l alunge către alte instituții și către alte entități private, unde salariile sunt mult mai motivante”, a declarat Dănuț Dumitru, vicepreședintele sindicatului.
Principala nemulțumire vizează faptul că angajații care gestionează fondurile europene – activitate de aparat central – au fost încadrați în aceeași grilă cu cei din teritoriu. Salariul mediu în minister se situează în prezent în jurul a 7.000-8.000 de lei, sumă pe care sindicaliștii o consideră complet inadecvată față de complexitatea și responsabilitatea muncii depuse.
„Comparativ cu nivelul mediu salarial pe București, se apropie de o medie de aproximativ în jur de 7.000-8.000 de lei, ceea ce este foarte puțin pentru munca pe care o depunem noi și pentru banii pe care îi atragem”, a punctat Dănuț Dumitru.
Protestul de la Ministerul Fondurilor Europene nu este singular. Începând de marți, peste 100.000 de cadre medicale din toată țara vor intra în grevă japoneză, ca pas premergător unei potențiale greve generale în sistemul de sănătate. Negocierile dintre sindicate și Ministerul Muncii continuă.