Antena 3 CNN Economic Imobiliare De unde se scoate certificatul energetic pentru o locuinţă

De unde se scoate certificatul energetic pentru o locuinţă

V.M.
2 minute de citit Publicat la 12:43 28 Iul 2026 Modificat la 12:43 28 Iul 2026
cladire noua
De unde se scoate certificatul energetic pentru o locuinţă. Sursa foto: Getty Images

Certificatul energetic pentru locuinţe este un document foarte important pentru orice proprietar, nu doar datorită informaţiilor pe care le prezintă, ci şi pentru că în lipsa lui nu se pot realiza anumite operaţiuni bancare şi niciun fel de tranzacţie imobiliară.

Ce este certificatul energetic si când e nevoie de el

Certificatul energetic pentru locuinţe arată performanţa energetică a unei cladiri sau al unui apartament. Prin metode de calcul specifice, se estimează câtă energie consumă o locuinţă, pe metru pătrat, pe an. Acest document poate fi realizat doar de către auditori energetici autorizaţi.

Este util proprietarilor sau viitorilor proprietari pentru a fii la curent cu situaţia unei locuinţe şi pentru a putea estima costurile viitoare. Totodată, acest document este solicitat de banci în cazul creditelor acordate pentru achiziţia proprietăţilor imobiliare, precum şi în cazul operaţiunilor de refinanţare.

Documentul are o valabilitate de 10 ani, însă doar dacă nu au loc modificări majore ale imobilului, şi este obligatoriu la vânzarea sau cumpărarea unei clădiri sau unui apartament. O locuinţă poate fi încadrată într-o clasa de la A la G. Clasa A este destinată celor mai eficiente clădiri din punct de vedere energetic, cu un consum estimat de aproximativ 125 kw/mp/an. La popul opus, clasa G presupune că o locuinţă are un consum de peste 820 kw/mp/an.

Certificatul de performanţă energetică prezintă clasa energetică (A-G) şi nota energetică, cuprinsă între 1 şi 100, unde 100 este nota maximă. Certificatul mai afişează consumul anual specific de energie la capitolele încălzire, apă caldă de consum, climatizare, ventilare mecanică şi iluminat artificial, dar şi câteva elemente de idenfiticare a locuinţei.

De unde se scoate certificatul energetic

Certificatul energetic poate fi realizat doar de către un auditor enegetic autorizat, iar acesta va elibera documentul şi îl va prezenta proprietarului. Specialistul va analiza toate datele primite şi va calcula consumul de energie. De obicei, certificatul este eliberat în termen de 24-48 de ore şi poate fi livrat şi online.

Care sunt costurile

Costurile sunt în funcţie de suprafaţă sau de tipul locuinţei. Spre exemplu, preţul unui certificat energetic pentru un apartament este mai mic decât cel al unei case. De obicei, preţurile sunt cuprinse între 250 şi 500 de lei, în funcţie de tipul locuinţei.

Acte necesare pentru obtinerea certificatului energetic

Pentru întocmirea şi eliberearea certificatului energetic, auditorul va avea nevoie de actele de identitate ale proprietarului, actul de proprietate, planul imobilului (releveu), cartea tehnică a construcției, dar și alte documente, după caz. Persoanele care au făcut lucrări de renovare sau modernizare trebuie să prezinte și documentele care atestă acest lucrări.

Pe lângă toate aceste acte, auditoriul îți va solicita informații despre imobil, mai exact anul construcției, tipul ferestrelor, pereților, caloriferelor, sistemelor de iluminat, tipul instalațiilor electrice și sanitare, tipul și performanța sistemelor de încălzire etc.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close