Măsura privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină se impune a fi continuată pentru o perioadă de cel puţin încă trei luni, a declarat ministrul propus al Energiei, Bogdan Gruia Ivan, la finalul audierilor din comisiile de specialitate reunite, notează Agerpres.
"Acel act normativ l-am iniţiat ca ministru al Energiei şi îl cunosc foarte bine. Din punctul meu de vedere, dată fiind situaţia din Orientul Mijlociu şi faptul că acel conflict militar din strâmtoarea Ormuz nu a fost finalizat aşa cum am sperat cu toţii, cred că se impune ca această măsură să fie continuată pentru o perioadă de cel puţin încă trei luni", a spus Ivan.
Executivul a adoptat la începutul lunii aprilie actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, declara la acel moment că acciza la motorina standard comercializată pe piaţa internă va fi redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piaţa petrolului şi a carburanţilor, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA.
Conform OUG, începând cu data de 7 aprilie 2026, pe durata situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, pentru motorina standard comercializată pe piaţa internă, nivelul accizei a fost redus temporar de la 2.804,29 lei/1.000 litri la 2.504,29 lei/1.000 litri, respectiv de la 3.318,74 lei/tonă la 2.963,70 lei/tonă.
Primele consecințe ale limitărilor impuse unui guvern interimar apar deja în sectorul energetic. Din cauza atribuțiilor restrânse ale Executivului de la Palatul Victoria, plafonarea adaosului comercial la carburanți, aflată în vigoare până la 30 iunie, riscă să expire fără a putea fi prelungită.
in cauza acestui interimat, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, nu poate să prelungească starea criză din sectorul carburanților. Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, a declarat joi, la Antena 3 CNN, cu câţi bani se vor scumpi benzina şi motorina de la 1 iulie, în cazul în care România nu va avea un Guvern cu puteri depline.