Antena 3 CNN Externe 13 milioane de barili de petrol s-au pierdut zilnic de când Strâmtoarea Ormuz e blocată: „Există perturbări majore la materii prime”

13 milioane de barili de petrol s-au pierdut zilnic de când Strâmtoarea Ormuz e blocată: „Există perturbări majore la materii prime”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 11:18 23 Apr 2026 Modificat la 11:18 23 Apr 2026
blocadă în strâmtoarea ormuz
trâmtoarea Ormuz se află în prezent sub o „blocadă dublă”. Foto: Getty Images

De la blocarea Strâmtorii Ormuz, după atacurile lansate de SUA și Israel împotriva Iranului, s-au pierdut 13 milioane de barili de petrol pe zi, a declarat directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) pentru CNBC, ceea ce a dus la perturbări majore și în cazul unor materii prime vitale. Fatih Birol a avertizat, de asemenea, că acest conflict reprezintă „cea mai mare amenințare la adresa securității energetice din istorie”. 

„Până în prezent, am pierdut 13 milioane de barili de petrol pe zi… și există perturbări majore în cazul unor materii prime vitale. Ne confruntăm cu cea mai mare amenințare la adresa securității energetice din istorie”, a declarat joi Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), pentru CNBC.

Nu este prima dată când Birol atrage atenția asupra consecințelor economice devastatoare ale conflictului din Iran. El a avertizat anterior că războiul cu Iranul și o închidere prelungită a Strâmtorii Ormuz va duce la „cea mai mare criză energetică cu care ne-am confruntat vreodată”.

Înainte de război, prin această rută maritimă esențială erau transportate zilnic în medie 20 de milioane de barili de petrol și produse petroliere. Strâmtoarea Ormuz se află în prezent sub o „blocadă dublă”. Nici Iranul, nici SUA nu permite navelor să intre sau să iasă din strâmtoare.

Descriind strâmtoarea drept unul dintre „cele mai critice puncte de tranzit pentru petrol” din lume, Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că închiderea acesteia va afecta creșterea economică globală, va alimenta inflația și ar putea duce la raționalizarea energiei.

Agenția a avertizat, de asemenea, asupra unei penurii iminente de combustibil pentru avioane în Europa. 

„Europa își asigură aproximativ 75% din combustibilul pentru avioane din rafinării din Orientul Mijlociu, iar acest flux este practic redus acum la zero… Europa încearcă să îl obțină din SUA și Nigeria. Dacă nu vom reuși să aducem importuri suplimentare din aceste țări, vom avea dificultăți”, a declarat Birol pentru CNBC joi.

AIE, care are 32 de state membre, a încercat să atenueze impactul perturbării aprovizionării globale cu energie, convenind în martie să elibereze 400 de milioane de barili de petrol din rezervele de urgență.

Birol a spus la începutul lunii aprilie că, deși AIE ar putea lua în considerare eliberarea unei a doua tranșe de rezerve, o astfel de măsură ar reprezenta doar o ușurare temporară, nu o rezolvare a crizei: „Acest lucru ajută doar la reducerea impactului, nu va fi un remediu”, a declarat el. „Soluția este redeschiderea Strâmtorii Ormuz”, a adăugat el.

De asemenea, Birol a îndemnat guvernele să își consolideze reziliența prin surse alternative de energie, inclusiv energia nucleară, precum și prin promovarea unor tehnologii mai eficiente, cum ar fi vehiculele electrice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close