Trump anunţă victoria republicanilor în Guam
Publicat acum 1 minutDonald Trump caută indicii timpurii despre rezultatul alegerilor. Și se pare că a ajuns la concluzia că Guam este o țară în care a găsit aceste indicii, scrie CNN.
„Guam, care a fost întotdeauna considerată puternic democrată, tocmai a primit un avertisment timpuriu pentru o victorie REPUBLICANĂ în fruntea statului, domnule guvernator - Felicitări lui Tony Ada!”, a postat Trump pe rețelele sociale . „De asemenea, republicanii au majoritatea în Senatul statului. Uau, sperăm că acesta este un indiciu al lucrurilor care vor urma!”
Însă postarea lui Trump omite un context cheie, spun jurnaliştii de la CNN.
Prima observație este că rezultatele nu sunt încă oficiale.
Guam are, de asemenea, o istorie bogată de vot pentru republicani la funcția de guvernator; de fapt, a fost guvernată de un republican pentru cea mai mare parte a secolului XXI - inclusiv timp de 16 ani consecutivi, din ianuarie 2003 până în ianuarie 2019. Și este frecvent supusă unor dispute între partide de când a devenit un teritoriu neîncorporat în 1950.
De asemenea, legislativul său era deja controlat de republicani.
Și Trump omite faptul că un titular al Partidului Republican pentru delegatul fără drept de vot al teritoriului în Congres i-a cedat democratului, a relatat Pacific Daily News .
Probleme și în Kansas: o secție de votare a comandat doar 100 de buletine, în loc de 100.000
Publicat acum 11 minuteO secție de votare din comitatul Leavenworth, statul Kansas, a rămas fără buletine de vot, informează CNN.
Astfel, „din cauza unei erori de registratură” a unui funcționar, au fost comandate 100 de buletine în loc de 100.000, au spus oficialii.
„Zeci, nu sute” de alegători au fost afectați. Unii au așteptat buletine suplimentare și unii au plecat.
În comitat, până acum au fost exprimate peste 470.000 de voturi în total, din care 46.000 de voturi exprimate fizic, la secția de votare - înregistrându-se cea mai mare astfel de prezență la vot din istoria statului.
250.000 de buletine de vot din New York nu au putut fi scanate
Publicat acum 15 minuteAproape 250.000 de buletine de vot au fost afectate de problema legată de aparatele de vot din comitatul Westchester, statul New York, informează CNN.
Aparatele de vot nu au reușit să scaneze 250.000 de buletine de vot în 332 de secții de votare din peste 40 de municipalități din Weschester.
Buletinele de vot nu au putut fi scanate din cauza unei „erori de programare”, conform oficialilor electorali din statul New York. În consecință, alegătorii au fost îndrumați să își exprime votul pe buletine „de urgență”. Acestea vor fi numărate după închiderea secțiilor, la ora 21:00, ora locală.
Amenințare cu bombă la o secție de votare dintr-o școală din Ohio
Publicat acum 56 minuteO amenințare cu bombă a fost raportată la o secție de votare aflată într-o școală elementară din Toledo (Ohio), au declarat autoritățile locale, citate de NBC.
Departamentul de Poliție din Toledo a declarat că polițiștii au intervenit, în urma amenințării cu bombă, raportată la secția de votare de la școala elementară Beverley, cu puțin timp înainte de ora 10:30, ora locală.
O a doua amenințare a fost raportată câteva minute mai târziu, în jurul orei 10:39, într-un loc unde își desfășura activitatea un profesor. Ambele locații au fost evacuate ca măsură de siguranță, au spus aceștia.
Brigada de pirotehniști a poliției din Ohio a fost alertată pentru a verifica locațiile. Nu se știe dacă cele două amenințări au legătură între ele, a anunțat poliția.
Între timp, au fost raportate amenințări și la alte două școli din apropiere de Bowling Green. Elevii și profesorii au fost evacuați în vreme ce autoritățile cred că apelurile erau potențiale incidente de swatting - apeluri de urgență false făcute pentru a atrage un răspuns masiv al poliției într-o anumită locație.
Care sunt principalele - și cele mai probabile - scenarii ale alegerilor din SUA
Publicat acum 1 ora si 3 minuteConform celor mai recente sondaje de opinie publică, democrații par să fie în avantaj față de republicani, la alegerile midterm din SUA, conform celor mai recente sondaje de opinie, chiar dacă în SUA sondajele nu reflectă întotdeauna și rezultatul final, iar acest an ar putea veni cu propriile sale surprize în aceste alegeri, arată o analiză BBC. În linii mari, totuși, există trei rezultate posibile după ce americanii își vor exprima votul. Urnele se închid în SUA la ora 18:00 CET, ora 01:00, în noaptea de marți spre miercuri, în România.
Primul scenariu presupune o victorie la scor a democraților.
SUA au în prezent la conducere un președinte (republican) nepopular, aflat într-un război cu Iranul, care a provocat creșteri de prețuri pentru consumatorul american de rând și a aplicat o serie de politici controversate, cum ar fi aplicarea agresivă a legilor privind imigrația și sprijinul pentru construirea de centre de date.
Toate acestea sunt condiții ideale pentru formarea unui „val albastru” („blue wave”) al democraților, care să preia controlul în ambele camere ale Congresului SUA - Camera Reprezentanților și Senatul.
În acest scenariu, democrații nu doar că ar putea prelua controlul asupra Camerei Reprezentanților, dar ar putea depăși mult cele 218 locuri necesare pentru o majoritate. Ei s-ar putea să câștige nu doar cele circa 12 de locuri din Congres, în bătălii electorale despe care analiștii le consideră prea strânse pentru a putea anticipa un rezultat, ci ar putea să mai răstoarne unele locuri, inclusiv în zone mai puternic conservatoare, dominate până acum de republicani.
Democrații ar putea obține o astfel de victorie prin creșterea prezenței la vot a alegătorilor lor și câștigarea în număr mare a așa-numiților „alegători independenți” din rândul hispanicilor și bărbaților tineri.
Al doilea scenariu: o victorie moderată a democraților. Adică aceștia vor câștiga, totuși, alegerile, dar fără a obține totuși o majoritate semnificativă, în Camera Reprezentanților.
La Senat, într-un astfel de scenariu, democrații ar câștiga doar un loc sau două - de exemplu, în condițiile în care Carolina de Nord pare aproape sigură, în prezent.
Al treilea scenariu se traduce, conform BBC, printr-o noapte „bună” a republicanilor - în cazul în care democrații nu reușesc să obțină controlul niciuneia din Camerele Congresului SUA.
Pentru ca acest lucru să se întâmnple, nu doar că alegătorii republicani ar trebui să vină în număr neașteptat de mare, dar alegătorii independenți și hispanici, care păreau să fi pierdut încrederea în politicile lui Trump, ar trebui, în final, să își dea totuși voturile în favoarea candidaților republicani.
Trump afirmă că s-ar putea „muta în Israel și deveni prim-ministru” dacă americanii s-ar sătura de el
Publicat acum 2 ore si 15 minutePreședintele Donald Trump a invocat, marți, într-un interviu pentru Fox News „relația extraordinară” pe care o are cu Israelul drept unul dintre motivele pentru care consideră că Statele Unite sunt mai puternice, încercând astfel să-și prezinte ultimele argumente în fața alegătorilor.
El a declarat: „Dacă oamenii din SUA s-ar sătura vreodată de mine, m-aș muta în Israel și aș deveni prim-ministru”.
Războiul din Iran a costat fiecare familie americană 2.100 de dolari
Publicat acum 2 ore si 20 minuteAmericanii, care se prezintă astăzi la urne, resimt presiunea financiară provocată de războiul SUA cu Iranul, care a făcut mai costisitoare călătoriile cu avionul, alimentarea mașinilor la benzinărie și obținerea unui credit ipotecar.
Până la 28 octombrie, conflictul militar a costat o gospodărie americană obișnuită aproximativ 2.147 de dolari, potrivit estimărilor actualizate ale Moody’s Analytics, transmise CNN.
Suma este mai mare decât estimarea anterioară a Moody’s, de aproximativ 2.000 de dolari.
Concluziile evidențiază modul în care războiul din Iran a subminat una dintre promisiunile centrale făcute de Donald Trump în timpul campaniei electorale din 2024, când era candidat: reducerea costului ridicat al vieții.
Președintele Donald Trump a susținut că prețurile mai mari la benzină și motorină reprezintă un preț mic de plătit pentru a se asigura că Iranul nu va deține arme nucleare.
Cel mai mare impact al conflictului asupra consumatorilor este creșterea bruscă a costurilor cu combustibilul, provocată de destabilizarea sistemului energetic global de către război.
Moody’s estimează că războiul din Iran a majorat costurile cu energia cu 1.227 de dolari pentru fiecare familie, incluzând scumpirea accelerată a benzinei, motorinei, combustibilului pentru avioane și păcurii pentru încălzire.
Al doilea cel mai mare impact al conflictului militar asupra consumatorilor este creșterea cu 559 de dolari pe gospodărie a costurilor de împrumut.
Inflația mai ridicată a determinat Rezerva Federală să majoreze dobânzile în septembrie, pentru prima dată în ultimii trei ani, ceea ce a făcut mai costisitoare atât rambursarea datoriilor de pe cardurile de credit, cât și obținerea unei linii de credit garantate cu valoarea locuinței.
Estimarea Moody’s include, de asemenea, un cost suplimentar de 361 de dolari pentru fiecare gospodărie, provenit din cheltuielile militare suplimentare legate de război.
Latino-americanii sunt acum cei mai importanți alegători indeciși din SUA
Publicat acum 2 ore si 25 minuteAlegătorii latino-americani au arătat în repetate rânduri, în sondaje, că niciunul dintre cele două partide nu a reușit să le câștige loialitatea necondiționată, potrivit unei analize NYT.
Însă democrații au recuperat teren în rândul latino-americanilor în ultimii doi ani, recâștigând încrederea unui grup electoral esențial, care a contribuit la revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă în 2024. În prezent, alegătorii latino-americani îi preferă pe democrați în detrimentul republicanilor cu 30 de puncte procentuale, potrivit unor sondaje recente realizate de New York Times/Siena.
Schimbarea reprezintă o răsturnare spectaculoasă de situație, după ce Trump a câștigat teren semnificativ în rândul latino-americanilor, punând bazele unei coaliții multirasiale despre care mulți credeau că ar putea anunța o reconfigurare politică pe termen lung.
Acest viraj pare acum limitat și, posibil, de scurtă durată.
Deși democrații nu au reușit încă să atingă nivelul de susținere de care se bucurau în rândul alegătorilor hispanici în urmă cu un deceniu, au înregistrat câștiguri importante, care i-ar putea ajuta să preia controlul asupra Congresului.
Alegătorii hispanici reprezintă cel puțin 20% din totalul alegătorilor înregistrați în aproape două duzini de circumscripții electorale foarte disputate pentru Camera Reprezentanților, din Arizona, California, Colorado, Florida, Pennsylvania și Texas, precum și din alte state.
Alegătorii latino-americani s-ar putea dovedi decisivi și în mai multe curse electorale pentru Senat, inclusiv în Texas, unde republicanii au înregistrat câștiguri importante la ultimele două alegeri, precum și în Iowa și Kansas.
Astronauții americani au votat din spațiu
Publicat acum 2 ore si 31 minuteToți cei trei astronauți americani aflați în spațiu au avut posibilitatea de a vota de la bordul Stației Spațiale. Aceștia au completat un buletin de vot electronic și l-au transmis în siguranță autorităților electorale, a declarat astronautul Anil Menon.
Menon a explicat că procedura le-a permis astronauților să își exercite dreptul de vot chiar dacă se aflau la sute de kilometri deasupra Pământului.
„Da, poți vota chiar și din spațiu! Toți cei trei membri americani ai echipajului au avut privilegiul de a vota de la bordul stației spațiale. Am completat un buletin de vot electronic și l-am transmis în siguranță oficialilor electorali”, a declarat acesta.
Yes, you can even vote from space! All three US crew members had the privilege of voting from space station. We filled out an electronic ballot and sent it securely to the election officials. https://t.co/hJCExQ2nKr
— Anil Menon (@astro_anil) November 3, 2026
Garda Națională a fost mobilizată în mai multe state, dar nu și la secțiile de votare
Publicat acum 2 ore si 42 minuteMai multe state americane au mobilizat membri ai Gărzii Naționale pentru a consolida securitatea pentru alegerile de la jumătatea mandatului, în special în contextul amenințărilor cibernetice. Însă, Biroul Gărzii Naționale nu va desfășura trupe federale în secțiile de votare, a transmis CNN .
În Arizona, Colorado, Iowa și Illinois, specialiștii în securitate cibernetică sunt mobilizați sau în alertă pentru a sprijini autoritățile electorale. În Iowa, această cooperare există din 2017, potrivit unei declarații oficiale a secretarului de stat , care subliniază rolul Gărzii Naționale în protejarea sistemelor electorale împotriva atacurilor cibernetice.
În statul Washington, guvernatorul democrat Bob Ferguson a autorizat, de asemenea, utilizarea Gărzii Naționale pentru monitorizarea punctelor de depunere a buletinelor de vot, în urma atacurilor incendiare din 2024. Personalul militar mobilizat pentru această misiune nu va fi nici înarmat, nici în uniformă.
„Forțele armate nu au niciun plan de a trimite trupe federale sau membri ai Gărzii Naționale sub comandă federală la secțiile de votare în timpul alegerilor din 2026 ”, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii Naționale pentru CNN.
Guvernatorii, însă, își păstrează capacitatea de a mobiliza unitățile Gărzii Naționale aflate sub comanda statului lor, în conformitate cu legislația lor.
Trump le cere alegătorilor să „păstreze măreția Americii”
Publicat acum 3 ore si 25 minutePreşedintele american Donald Trump şi-a apărat bilanţul, marţi, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secţii de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP, preluată de Agerpres.
El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să „păstreze măreţia Americii”. „Suntem grozavi astăzi. Acum doi ani, ne aflam într-o situaţie catastrofală”, a spus el.
Donald Trump se află la cel mai scăzut nivel în sondaje, iar Partidul Republican ar putea pierde majoritatea în Camera Reprezentanţilor şi poate chiar şi în Senat, cele două camere care alcătuiesc Congresul SUA, la aceste alegeri de la jumătatea mandatului.
Printre factorii care contribuie la acest lucru se numără războiul aparent fără sfârşit din Iran, care a început în februarie cu atacuri americano-israeliene, şi inflaţia în creştere din cauza preţurilor ridicate ale petrolului.
„Inflaţia este rezolvată. (...) Aţi văzut că petrolul a scăzut cu 10 dolari, un record minim ieri. Iar în legătură cu Strâmtoarea Ormuz: avem control total asupra ei cu ajutorul blocadei”, a afirmat Donald Trump.
Preşedintele american a insistat, de asemenea, asupra uneia dintre principalele sale promisiuni de campanie: imigraţia.
„Când am ajuns, graniţele erau deschise. Veneau milioane şi milioane de oameni, mulţi criminali şi ucigaşi (...) Şi i-am expulzat pe mulţi dintre ei”, a declarat el.
Deşi Donald Trump a reuşit într-adevăr să-şi atingă obiectivul de a opri fluxul de migranţi la graniţa cu Mexicul, opinia publică rămâne împărţită în ceea ce priveşte gestionarea acestei crize, în special din cauza acţiunilor poliţiei imigraţiei, ICE, percepute ca excesive.
Departamentul Justiției trimite observatori în regiunile dominate de Partidul Democrat
Publicat acum 4 ore si 4 minuteDepartamentul Justiției din SUA a trimis observatori federali la algeeri în 126 de comitate și orașe din 50 de state americane.
CNN notează că majoritatea observatorilor federali au fost trimși în zonele „albastre” și în mari orașe precum Dallas, Detroit, Chicago sau Cleveland, considerate bastioane ale Partidului Democrat.
În același timp, mai multe dintre aceste jurisdicții și districte sunt, de asemenea, zone foarte populate și care se vor putea dovedi esențiale pentru rezultatul alegerilor care vor decide controlul asupra Senatului,
Probleme semnalate la o secție de votare din New York
Publicat acum 4 ore si 12 minuteÎn comitatul Westchester, statul american New York, s-au înregistrat probleme la numărarea buletinelor de vot. Un purtător de cuvânt al comitatului Westchester a declarat pentru CNN marți că problema a fost cauzată de aparatele de vot, care nu au putut scana buletinele de vot.
„Hârtia pur și simplu nu intră în aparate”, a spus purtătorul de cuvânt.
În acest comitat se desfășoară o cursă strânsă între candidatul republican și cel democrat.
Peste 90.000 de voturi au fost exprimate în perioada de vot anticipat în comitatul Westchester, potrivit unui purtător de cuvânt.
O victorie a democraților în Arizona, Michigan și Wisconsin ar avea un „efect seismic” asupra politicii SUA
Publicat acum 4 ore si 25 minuteVictoriile pe care le-ar putea obține democrații în state în care se prefigurează unele dintre cele mai disputate bătălii electorale la alegerile midterm din SUA - Arizona, Michigan, Pennsylvania sau Wisconsin - și unde republicanii dețin în prezent control total sau parțial - ar putea avea un „efect seismic” asupra rezultatelor alegerilor pentru Conges, notează CNN.
Schimbarea controlului ar putea modela nu doar politicile din acele state, ci și viitorul redistribuirii circumscripțiilor pentru Congres și, în ultimă instanță, viitoarea cursă pentru alegerile prezidențiale din SUA, din 2028.
În prezent, republicanii controlează ambele camere legislative - Camera Reprezentanților și Senatul SUA - în 28 de state, iar democrații în 18.
Elon Musk doboară un nou record: A donat aproape 500 de milioane de dolari pentru campania Republicanilor
Publicat acum 6 ore si 49 minuteElon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic, după ce a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribuit public cu o sumă atât de mare.
În ciuda sumei mari donate Partidului Republican şi conform investigaţiilor The New York Times, cifra reală ar putea fi chiar mai mare, deoarece Musk a făcut şi donaţii opace, iar înregistrările federale ajung doar până la 14 octombrie, ceea ce înseamnă că este posibil să-şi fi crescut contribuţiile în ultimele săptămâni.
Mai mulţi parlamentari democraţi au anunţat planuri de a-l investiga pe Musk dacă vor recâştiga controlul asupra oricăreia dintre camerele Congresului la alegerile de la jumătatea mandatului.
Obiectivul acestor investigaţii este pus pe gestionarea de către Musk a Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală, acum desfiinţat, pe contractele companiilor sale cu guvernul federal şi pe rolul său în războiul dintre Rusia şi Ucraina.
Pe lângă donaţia publică record a lui Musk, alegerile intermediare din 2026 au doborât recordul cheltuielilor pentru publicitate politică în Statele Unite, depăşind chiar şi ciclul prezidenţial din 2024, potrivit AdImpact.
Barack Obama: Americanii s-au săturat și își doresc o schimbare
Publicat acum 8 ore si 58 minuteDupă mai multe săptămâni în care a făcut campanie pentru democrați în statele-cheie, fostul președinte american Barack Obama a declarat că americanii s-au săturat de guvernarea republicanilor lui Donald Trump și sunt pregătiți pentru o schimbare.
„În toată țara, am auzit oameni care spun că s-au săturat de ceea ce văd în prezent din partea politicienilor. În această zi a alegerilor, avem puterea de a vota candidații care vor aduce schimbarea de care avem nevoie”, a spus fostul lider de la Casa Albă.
Obama a făcut aceste declarații într-o postare pe Twitter, înaintea alegerilor de marți, atrăgând atenția asupra curselor pentru Senat din statele-cheie Georgia, Ohio și Michigan.
S-au deschis secțiile de votare pe toată Coasta de Est
Publicat acum 9 ore si 0 minuteSecțiile de votare s-au deschis în SUA pe toată Coasta de Est.
Votul a început în statele New York, New Jersey, New Hampshire, Virginia, Kentucky, Indiana, Connecticut, Maine.
La 13:30 urmează să se deschidă în: Carolina de Nord, Ohio, West Virginia
SUA atacă Iranul înaintea alegerilor intermediare
Publicat acum 9 ore si 2 minuteRăzboiul din Iran, profund nepopular în rândul multor alegători, influențează atmosfera în care se desfășoară alegerile intermediare din SUA.
În cel mai recent episod al conflictului, Statele Unite au lansat, luni, atacuri asupra insulei iraniene Qeshm, din Strâmtoarea Ormuz.
Agenția iraniană de presă IRNA a relatat că pe insulă au avut loc mai multe explozii.
Oficialii americani au descris atacurile drept limitate și au declarat că acestea au reprezentat un răspuns la deschiderea focului asupra unei aeronave americane de către Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran.
Războiul din Iran influențează puternic alegerile
Sondajele de opinie indică faptul că războiul declanșat de Donald Trump împotriva Iranului este profund nepopular.
Pariul său a provocat o creștere puternică a prețurilor și a stârnit proteste atât din partea democraților, cât și a republicanilor, care îl acuză că poartă un război fără aprobarea Congresului.
În plus, nu există semne că Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă de importanță vitală, va fi redeschisă prea curând. Motorina, benzina, alimentele și îngrășămintele sunt toate afectate.
Când Statele Unite, sprijinite de Israel, au intrat în război în februarie, au susținut că totul se va încheia în patru până la șase săptămâni. Trump proclamă că împiedicarea Iranului să obțină arme nucleare este „unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am realizat”.
Atacurile americane asupra instalațiilor nucleare iraniene din 2025 au provocat pagube considerabile. Însă, negocierile desfășurate cu intermitențe anul acesta au înregistrat puține progrese.
În ciuda succeselor tactice obținute prin distrugerea unor părți din arsenalul iranian, războiul lui Trump este considerat de mulți un eșec strategic, care nu a făcut decât să întărească poziția liderilor Iranului și să le sporească încrederea.
Iar americanii se vor prezenta la urne în timp ce apar informații potrivit cărora se pregătește o nouă escaladare a conflictului.
Primele secții de vot s-au deschis în statul Vermont
Publicat acum 10 ore si 2 minuteCa în fiecare ciclu electoral, statul Vermont a deschis ziua alegerilor în Statele Unite. Nu există un program de votare unic la nivel național: fiecare stat își stabilește propriul orar, iar în unele cazuri autoritățile locale pot decide la ce oră se deschid secțiile de votare.
Diferențele de fus orar influențează, de asemenea, desfășurarea scrutinului. În timp ce unele secții de pe Coasta de Est se vor închide la începutul serii, cele din centrul și vestul țării vor rămâne deschise încă mai multe ore.
Programul de votare diferă de la un stat la altul. Potrivit datelor centralizate de Ballotpedia privind orele de deschidere și închidere a secțiilor de votare în 2026, în majoritatea statelor programul este stabilit prin lege, deși unele permit autorităților locale să decidă ora la care începe votarea.
Cine sunt candidații independenți la alegerile din SUA
Publicat acum 10 ore si 25 minuteDeși atenția se concentrează în mare parte asupra Partidului Republican și Partidului Democrat înaintea alegerilor intermediare, cel puțin zece candidați participă anul acesta la scrutin fără să fie afiliați celor două mari formațiuni politice.
În prezent, în Senat există doi membri independenți: Bernie Sanders, din Vermont, și Angus King, din Maine, ambii făcând parte din grupul parlamentar al democraților.
Singurul membru independent al Camerei Reprezentanților, Kevin Kiley, din California, continuă să facă parte din grupul parlamentar republican, după ce a părăsit partidul în martie.
În trei curse electorale pentru Senat, din Idaho, Nebraska și Dakota de Sud, candidații democrați s-au retras pentru a le oferi independenților șanse mai mari de victorie în state dominate de republicani.
Strategia a mai fost încercată în câteva curse pentru Senat în ultimii ani, dar până acum nu a avut succes, cel puțin la nivel federal.
Candidatura independentului Dan Osborn în Nebraska, în urmă cu doi ani, reprezintă probabil cel mai reușit exemplu al acestei strategii până în prezent.
Deși a pierdut alegerile, Osborn a reușit să o limiteze pe senatoarea republicană Deb Fischer la un procent de voturi considerabil mai mic decât cel obținut de președintele Donald Trump în același scrutin.
Rezultatul lui Fischer a fost, de asemenea, cel mai slab înregistrat de un candidat republican în Nebraska în ultimii 20 de ani.
În mod similar, în Utah, independentul Evan McMullin a pierdut alegerile din 2022 la o diferență de mai puțin de zece puncte procentuale, într-un stat în care democrații fuseseră învinși la diferențe de peste 20 de puncte procentuale la fiecare dintre cele două alegeri prezidențiale.
Republicanii au înregistrat atunci cel mai slab rezultat al unui candidat al partidului pentru Senat din 1976 încoace, reușind să păstreze mandatul cu doar 53% din voturi, într-un stat care votează în mod tradițional într-o proporție covârșitoare pentru republicani.
De ce e important pentru un partid să aibă controlul Congresului chiar dacă nu are președinția
Publicat acum 12 ore si 9 minutePartidele politice au mai multă putere atunci când controlează Camera Reprezentanților sau Senatul, prin obținerea majorității mandatelor în camera respectivă.
Partidul majoritar controlează comisiile parlamentare care elaborează proiectele legislative și decide ce propuneri vor fi supuse votului în plen.
În Camera Reprezentanților, partidul care deține cel puțin 218 mandate are majoritatea și, dacă membrii săi reușesc să se pună de acord asupra unui candidat, alege președintele Camerei. În Senat, un partid are nevoie de 51 de voturi pentru a deține majoritatea.
De ce doar o treime dintre senatori sunt aleși la fiecare scrutin?
Senatorii au mandate de șase ani, iar alegerile federale sunt organizate o dată la doi ani. Mandatele senatorilor sunt împărțite în trei categorii, astfel că aproximativ o treime dintre locurile din Senat sunt puse în joc la fiecare doi ani.
De ce toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților sunt aleși o dată la doi ani?
Camera Reprezentanților este componenta guvernării federale cea mai apropiată de cetățeni. Organizarea alegerilor pentru această cameră la fiecare doi ani le oferă alegătorilor un control mai direct și mai rapid asupra direcției în care se îndreaptă guvernarea țării.
De ce sunt alegătorii evanghelici atât de importanți pentru republicani
Publicat acum 12 ore si 33 minuteEvanghelicii albi reprezintă o categorie esențială de alegători pentru coaliția electorală a președintelui Donald Trump, iar republicanii se tem că absența acestora de la urne la alegerile intermediare ar putea aduce victorii democraților în confruntări electorale importante din întreaga țară, în condițiile în care este în joc controlul asupra Congresului.
În săptămânile premergătoare alegerilor, au existat puține indicii că republicanii desfășoară, prin intermediul structurilor naționale de campanie, eforturi semnificative pentru a atrage și mobiliza în mod special electoratul evanghelic.
În schimb, mobilizarea alegătorilor la nivel local a rămas în mare măsură în sarcina bisericilor și a unor organizații precum Faith and Freedom Coalition, care a anunțat o campanie de încurajare a participării la vot, destinată așa-numiților „alegători care absentează”, evanghelici care participă la alegerile prezidențiale, dar nu votează întotdeauna la cele intermediare.
În același timp, democrații încearcă să atragă alegătorii creștini albi, susținând că valorile religioase sunt compatibile cu prioritățile și politicile partidului. De asemenea, recrutează candidați pentru care religia reprezintă o parte importantă a identității personale, inclusiv pastori.
De ce este important: Mobilizarea electoratului evanghelic alb va fi esențială pentru succesul republicanilor în curse electorale importante din sudul Statelor Unite, din Texas și Georgia până în Kansas și chiar în state precum Carolina de Sud.
La alegerile prezidențiale din 2016, 2020 și 2024, aproximativ opt din zece evanghelici albi au votat pentru Trump la nivel național.
Deși reprezintă doar 13% din populația Statelor Unite, aceștia participă la vot în proporții atât de ridicate încât ajung frecvent să constituie aproximativ 20% din totalul alegătorilor care se prezintă la urne la un scrutin, potrivit Public Religion Research Institute.
Ce arată cele mai noi proiecții și sondaje cu câteva ore înainte de deschiderea alegerilor în SUA
Publicat acum 13 ore si 5 minuteCu câteva ore înainte de deschiderea oficială a votului în Statele Unite, sondajele și predicțiile arată în continuare un avantaj pentru democrați și posibilitatea ca opoziția americană să recupereze ambele camere ale Congresului pentru restul de doi ani din mandatul lui Donald Trump.
Am făcut o analiză a celor mai recente predicții cu doar câteva ore înainte ca secțiile de vot să se deschidă oficial în primele state.
Prima secție de votare se va deschide în statul Vermont, în aproximativ patru ore de la ora acestei actualizări.
Camera Reprezentanților
Majoritatea sondajelor, modelelor și predicțiilor indică o majoritate consistentă la Camera Reprezentanților pentru democrați, ceea ce e consistent cu istoria electorală a alegerilor intermediare.
Aproape de fiecare dată la aceste alegeri, partidul de opoziție a avut câștiguri substanțiale în fața partidului puterii. Excepția a fost anul 2002, când republicanii au câștigat alegerile deși aveau președinția, acesta fiind efectul atacurilor de pe 11 septembrie 2001.
Cook Political Report calculează că democrații vor obține între 228 și 238 de mandate la Cameră, suficient de mult peste „cifra magică” de 218 necesară pentru o majoritate.
Decision Desk HQ prevede o majoritate de 241 pentru democrați, în timp ce Silver Bulletin, compania lui Nate Silver calculează că democrații vor obține în jur de 240 de mandate.
Scrutinel și Polling Forecast prevăd o majoritate democrată de 238, respectiv 242 de mandate.
Alte sondaje arată și ele o posibilă performanță puternică a democraților:
- FT/Focaldata – D+7
- Reuters/Ipsos – D+8
- Morning Consult – D+8
- Economist YouGov – D+9
- AtlasIntel – D+15
Pe platformele de pariuri democrații sunt de asemenea favoriți.
Polymarket prezice 94% șanse pentru o majoritate democrată la Cameră, iar Kalshi prezice 95% șanse.
Senat
În cazul Senatului cifrele rămân ceva mai strânse, însă pare că tot democrații rămân favoriți să preia majoritatea.
Platformele de pariuri dau posibilitatea unei majorități democrate la 76% (Polymarket) și 78% (Kalshi), în timp ce șansele pentru un așa-zis „sweep” adică preluarea controlului ambelor camere sunt la 74,5% (Polymarket) și 76.5% (Kalshi).
Pentru ipoteza unei Camere democrate și unui Senat republican, șansele sunt de 19,5% la ambele platforme.
Pentru o victorie totală a republicanilor la ambele camere șansele sunt de 6,6%, respectiv 5,5%.
În ce privește sondatorii și agregatorii de sondaje situația stă în felul următor:
- Decision Desk (TheHill) – 65% șanse pentru un Senat democrat cu 52 de mandate versus 48 pentru republicani.
- Silver Bulltin – 80% șanse pentru un Senat democrat
- Poliwave – 54 mandate democrați/46 mandate republicani
|
Stat |
Democrați vs Republicani |
Media Sondajelor |
Cel mai recent sondaj individual |
|---|---|---|---|
|
Iowa |
Josh Turek vs Ashley Hinson |
46.7% / 46.4% |
NYT/Siena, 1 Noiembrie: 48–47 |
|
Alaska |
Mary Peltola vs Dan Sullivan |
48.2% / 46.4% |
InsiderAdvantage, 1 Noiembrie: 50–50 |
|
Kansas |
Adam Hamilton vs Roger Marshall |
48.9% / 45.2% |
NYT/Siena, 1 Noiembrie: 49–44 |
|
Ohio |
Sherrod Brown vs Jon Husted |
48.2% / 45.5% |
NYT/Siena, 1 Noiembrie: 49–44 |
|
Texas |
James Talarico vs Ken Paxton |
48.8% / 45.8% |
Research Co., 2 Noiembrie: 49–46 |
|
Maine |
Troy Jackson vs Susan Collins |
50.2% / 46.4% |
Rasmussen, 2 Noiembrie: 49–46 |
|
Michigan |
Abdul El-Sayed vs Mike Rogers |
49.7% / 44.8% |
John Zogby, 2 Noiembrie: 51–49 |
|
Georgia |
Jon Ossoff vs Mike Collins |
52.4% / 43.2% |
InsiderAdvantage, 2 Noiembrie: 53–46 |
|
Carolina de Nord |
Roy Cooper vs Michael Whatley |
52.6% / 41.7% |
AtlasIntel, 1 Noiembrie: 56–42 |
Donald Trump spune că vrea ca celebrul bazin cu apă din fața Memorialului Lincoln să fie redenumit „Bazinul Trump”
02 NoiPreședintele Donald Trump a glumit luni și a spus că se gândește „serios” să-și adauge numele la celebrul bazin cu apă din fața Memorialului Linclon din Washington, informează CNN.
„Astăzi, sunt încântat să anunț deschiderea oficială a Bazinului Memorialului Lincoln. Acum ne gândim serios să schimbăm numele în 'Bazinul Trump'”, a spus Trump într-un discurs rostit în fața Memorialului Lincoln.
„Vom anunța asta undeva mâine. Sunt sigur că secretarul (Internelor) Doug Burgum se va distra mult să facă acest anunț”, a spus el, înainte de a adăuga: „Acum, glumesc doar”.
Candidatul democrat pentru Texas, James Talarico, conduce în topul donațiilor de campanie
02 NoiJames Talarico, candidatul democrat pentru Senatul SUA în Texas, a strâns cele mai multe donații în campania pentru alegerile midterm din SUA. Talarico adunase 146,3 milioane de dolari, până la mijlocul lunii octombrie, conform celor mai recente rapoarte depuse la Comisia Federală pentru Alegeri, informează CNN.
Pe locul doi, în topul donațiilor se situează un alt candidat democrat, Jon Ossoff, care candidează pentru un loc în Senatul SUA din partea statului Georgia. Ossoff a strâns 136,6 milioane de dolari. De asemenea, fostul senator democrat Sherrod Brown încearcă să recâștige fotoliul de Senat în Ohio, cu donații primite în campanie în valoare de 68,4 milioane de dolari.
Mai mult de jumătate din suma strânsă de Talarico, adică 75,3 milioane de dolari, a venit de la donatori care au contribuit cu sume mici — cei care dau mai puțin de 200 de dolari în total. Este un segment de bază important, capabil să contribuie mai mult fără a atinge limitele de donație și care reflectă, de asemenea, entuziasmul la nivel de bază. Ossoff a arătat o forță similară, adunând 66,7 milioane de dolari de la donatori cu sume mici.
Record de donații pentru candidatul democrat din Michigan, după ruptura din partid
02 NoiCandidatul Partidului Democrat pentru un loc în Senatul SUA din partea statului Michigan, Abdul El-Sayed, a strâns 2,4 milioane de dolari din donații într-o singură zi, stabilind un record pentru campania sa electorală, potrivit The Guardian.
Suma a fost colectată duminică, în aceeași zi în care congresmana democrată Haley Stevens, pe care El-Sayed o învinsese în alegerile primare din august, și-a anunțat sprijinul pentru candidatul republican Mike Rogers.
Anunțul lui Stevens a provocat o ruptură în interiorul Partidului Democrat, cu doar două zile înainte de alegerile intermediare din 3 noiembrie. Congresmana a decis să îl susțină pe adversarul republican al partidului său după ce a pierdut cursa pentru nominalizarea democrată în fața lui El-Sayed.
Aproximativ 1,2 milioane de dolari au fost strânși în primele patru ore după ce Stevens și-a anunțat decizia. Campania lui El-Sayed a precizat că peste 26.000 dintre contribuabili au donat pentru prima dată și a descris ziua de duminică drept cea mai bună din punct de vedere al strângerii de fonduri de la începutul campaniei.
Decizia lui Haley Stevens are o semnificație aparte în contextul competiției electorale din Michigan. Statul se numără printre cele urmărite îndeaproape în cursa pentru controlul Senatului SUA, unde democrații încearcă să obțină suficiente mandate pentru a prelua majoritatea.
Stevens este membră a Camerei Reprezentanților și a candidat la nominalizarea democrată pentru Senat, însă a fost învinsă de Abdul El-Sayed în alegerile primare din august. Ulterior, ea a anunțat că îl susține pe republicanul Mike Rogers, alegând astfel să sprijine candidatul advers al partidului din care face parte.
Sute de persoane fără curent electric în centrul Washingtonului
02 NoiUn purtător de cuvânt al Pepco, furnizorul de energie electrică din Washington, a declarat că societatea lucrează la restabilirea alimentării pentru aproximativ 1.100 de clienți, în urma unei pene de curent produse în cartierul Foggy Bottom, potrivit apnews.
Și clădirea Băncii Mondiale a rămas fără energie electrică, la fel ca numeroase unități comerciale din vecinătate.
Cât de neobișnuit ar fi ca democrații să câștige Senatul în state dominate de Trump în 2024
02 NoiO eventuală victorie a democraților în alegerile pentru Senatul SUA ar putea reprezenta un rezultat istoric, având în vedere că partidul conduce în sondaje în mai multe state câștigate de Donald Trump cu diferențe de două cifre la alegerile prezidențiale din 2024.
O analiză realizată de Matthew Klein, de la Associated Press, arată cât de rar este ca un stat să treacă de la o victorie categorică a unui partid la o victorie a adversarilor săi în alegerile pentru Senat, organizate doi ani mai târziu.
Din 1990 până în prezent, un astfel de rezultat s-a înregistrat doar de cinci ori: în Illinois, Pennsylvania și Wisconsin, în 2010, în Montana, în 2006, și din nou în Illinois, în 1998. În cazul statelor Pennsylvania și Wisconsin, însă, era vorba despre state competitive în care Barack Obama obținuse rezultate foarte bune la alegerile din 2008.
Sondajele sugerează că democrații ar putea obține marți un rezultat similar în mai mult de șase state. Alaska, Iowa, Kansas, Texas și Ohio sunt considerate state în care cursa electorală este strânsă, iar democrații ar putea avea șanse și în Florida, Mississippi și Carolina de Sud.
Pentru a obține majoritatea în Senat, democrații trebuie să câștige cel puțin două dintre aceste state.
To win the Senate, Democrats must flip seats in states the president carried by double digits two years before. How often does that happen? Answer: Not often — only five times throughout all the midterms since 1990! That speaks to the scale of a wave they'll need to do it. https://t.co/N2lp34Gufo
— Matthew Klein (@MattKleinOnline) November 2, 2026
JD Vance, în campanie electorală
02 NoiVicepreședintele JD Vance participă la un miting electoral în sprijinul republicanului Anthony Constantino, potrivit BBC.
Constantino este candidatul republican în circumscripția din nordul statului New York, care se întinde de la Albany până la granița cu Canada.
Donald Trump a câștigat această circumscripție cu o diferență de peste 20 de puncte, însă republicanii depun eforturi pentru a-și păstra mandatul.
Vance a fost văzut urcând la bordul aeronavei „Air Force Two” înainte de eveniment.
Trump dezvăluie că va recurge la grațieri preventive, dacă democrații vor controla Congresul
02 NoiPreședintele Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat publicației The New York Post, că ar fi dispus să le acorde grațieri preventive consilierilor și aliaților săi dacă democrații vor câștiga suficiente mandate pentru a prelua controlul asupra Congresului și își vor pune în aplicare promisiunile de a desfășura anchete ample și de a iniția eventuale proceduri penale.
„Aș face-o dacă ar fi nevoie, sigur”, a declarat Trump.
Trump a indicat că grațierile i-ar putea include pe toți cei care au lucrat pentru el sau care ar avea nevoie de protecție. Ca precedent, el a invocat ordinul semnat în prima zi a celui de-al doilea mandat, prin care a acordat clemență pe scară largă pentru aproape 1.600 de persoane puse sub acuzare pentru infracțiuni violente sau nonviolente în timpul revoltei de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021.
Administrația Trump cere Curții Supreme să blocheze numărarea a 20.000 de voturi prin corespondență
02 NoiAdministrația Trump a cerut Curții Supreme să oblige California să nu numere, până la verificarea cetățeniei alegătorilor, aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență despre care susține că ar fi fost trimise unor persoane care nu sunt cetățeni americani, potrivit NYT.
Această cerere de urgență adresată judecătorilor Curții Supreme a venit după ce o curte federală de apel, în cadrul căreia opiniile judecătorilor au fost împărțite, a respins argumentele administrației, potrivit cărora oficialii din California ar trebui să rețină buletinele de vot respective pentru a fi examinate mai amănunțit.
Experții juridici s-au arătat sceptici cu privire la argumentele aduse de administrația Trump în acest caz. Depunerea cererii cu doar o zi înainte de alegerile de la jumătatea mandatului ar putea amâna pronunțarea unei decizii, și, implicit, o posibilă înfrângere pentru administrație, până după ziua alegerilor.
Solicitarea impune Curții Supreme să analizeze măsura în care guvernul federal are autoritatea de a obliga statele să efectueze modificări de ultim moment ale procedurilor de numărare a voturilor. Conform Constituției, responsabilitatea organizării alegerilor revine statelor. Departamentul de Justiție a susținut că are competența necesară în baza unei legi federale care interzice persoanelor care nu sunt cetățeni americani să voteze.
În cererea lor de urgență, avocații administrației le-au solicitat judecătorilor să adopte ceea ce au numit o „măsură reparatorie modestă”, și anume obligarea statului California de a separa buletinele de vot ale „cetățenilor” de cele ale „persoanelor suspectate a nu fi cetățeni”. În solicitare se precizează că o astfel de dispoziție a instanței „nu ar anula niciun vot, ci ar oferi timpul necesar pentru a verifica eligibilitatea persoanelor suspectate a nu fi cetățeni”.
Contestarea juridică a celor 20.000 de buletine de vot din California face parte dintr-un demers mai amplu al administrației, care susține că alegerile ar putea fi viciate prin voturi ilegale exprimate de persoane care nu sunt cetățeni.
Această inițiativă apare în contextul în care sondajele indică faptul că republicanii ar putea pierde controlul asupra uneia sau ambelor camere ale Congresului, iar președintele Trump a încercat să pună la îndoială validitatea procesului electoral, deși există puține dovezi privind existența unor probleme generalizate legate de voturi ilegale.
Benzina și motorina nu au fost niciodată atât de scumpe în ziua alegerilor din SUA
02 NoiAlegătorii americani merg marți la urne în ziua în care benzina înregistrează cel mai ridicat preț din istorie pentru o zi a alegerilor, iar motorina se apropie de un nou record. Prețul mediu al benzinei a ajuns luni la 4,17 dolari pe galon, în contextul inflației și al efectelor războiului din Iran, depășind nivelul înregistrat la alegerile intermediare din 2022, potrivit CNN.
Prețurile la pompă au scăzut în ultimele săptămâni, însă marți se anunță totuși depășirea recordului din perioada administrației Biden, înregistrat în ziua alegerilor intermediare din 2022, când media națională era de 3,80 dolari pe galon.
Prețurile benzinei sunt considerabil mai mari decât la alegerile prezidențiale din 2024, când media națională era de numai 3,10 dolari pe galon.
Prețurile motorinei se mențin aproape de maximele istorice. Luni, media națională era de 6,29 dolari pe galon, ceea ce înseamnă că acest combustibil este pe cale să depășească net precedentul record din ziua alegerilor, de 5,35 dolari pe galon, înregistrat în 2022, potrivit datelor AAA.
Michigan, un stat important în această competiție electorală, continuă să înregistreze cea mai mare creștere a prețului benzinei din ultimele 12 luni dintre toate statele americane.
Deși candidatul Donald Trump a promis în 2024 că va readuce prețul benzinei la 2 dolari pe galon, războiul său din Iran a contribuit la obținerea rezultatului opus. Benzina este mai scumpă în al doilea mandat al președintelui Donald Trump (3,48 dolari pe galon până în prezent) decât a fost în timpul administrației Biden (3,471 dolari pe galon).
Dacă sunt ajustate în funcție de inflație, prețurile benzinei din ziua alegerilor de anul acesta nu mai par la fel de ridicate prin comparație. De exemplu, în 2012, în timpul administrației Obama, prețul real al benzinei, ajustat în funcție de inflație, era considerabil mai mare: 5,07 dolari pe galon.
Totuși, alegătorii nu ajustează de obicei prețurile în funcție de inflație atunci când își alimentează mașinile, iar sondajele arată că Trump înregistrează un deficit puternic de încredere în rândul publicului în privința prețurilor benzinei.
Gavin Newsom: Perioada de după alegeri nu poate fi o „ședință de terapie” împotriva lui Trump
02 NoiGuvernatorul Californiei, Gavin Newsom (democrat), un posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2028, cunoscut pentru opoziția sa față de președintele Donald Trump, a avertizat că democrații nu ar trebui să își concentreze întreaga atenție doar asupra contestării președintelui după ziua de marți.
Newsom a anticipat că partidul său va obține rezultate „cu mult peste așteptări” în ziua alegerilor. Provocarea de după scrutin, a spus el, va fi găsirea unui echilibru între activitatea legislativă și tragerea la răspundere a președintelui.
„Următorii doi ani nu pot fi, evident, o ședință de terapie împotriva lui Trump. Trump va continua să domine”, a declarat el publicației The Washington Post.
Rezultatul votului din SUA ar putea influența inclusiv relația cu NATO și Europa
02 NoiTensiunea este foarte mare în Statele Unite înaintea alegerilor intermediare, iar miza scrutinului depășește granițele Americii. Rezultatul votului ar putea influența inclusiv relația Washingtonului cu NATO și Europa, sprijinul acordat Ucrainei și libertatea de acțiune a președintelui Donald Trump.
Într-o corespondență specială din SUA, realizatorii emisiunii News Hour with CNN, Sergiu Cora și Sabrina Preda, au vorbit despre miza alegerilor, sumele uriașe investite în campanie și așteptările alegătorilor americani.
Sabrina Preda a atras atenția asupra banilor cheltuiți pentru campania electorală, care au ajuns la niveluri mult mai mari decât la scrutinele precedente.
„Tensiunea este foarte mare. Doar dacă ne uităm la cifre, vreau să vă spun câți bani s-au cheltuit pentru aceste alegeri intermediare: 11,6 miliarde de dolari în spoturi publicitare. Doar Elon Musk a donat undeva la 500 de milioane de dolari, mult mai mult decât la alegerile intermediare din 2022 și chiar decât la alegerile prezidențiale din 2024”, a spus Sabrina Preda.
La rândul său, Sergiu Cora a remarcat amploarea discursurilor susținute de Donald Trump în campania electorală. Președintele american a abordat atât teme de politică internă, cât și subiecte care țin de relațiile externe ale Statelor Unite.
„Și discursurile sunt lungi, ample. L-am văzut pe președintele Donald Trump având două discursuri, unul în Iowa, celălalt în Kansas. O oră, o oră și jumătate vorbea președintele Donald Trump. Pe lângă chestiunile de politică internă, a vorbit despre relația cu NATO, relația cu Europa și, da, sunt aspecte foarte importante care se pot modifica în urma acestui scrutin”, a explicat Sergiu Cora.
Sabrina Preda a subliniat că rezultatul alegerilor are implicații directe și pentru Europa, în condițiile în care Congresul american are un rol important în deciziile privind sprijinul pentru Ucraina și prezența militară a Statelor Unite pe continent.
„Și ne privesc pe noi toți, pentru că în Congresul american se votează susținerea pentru Ucraina, se votează, de asemenea, trimiterea de trupe americane atât în Europa, cât și în țara noastră. Acolo vorbim, practic, și de bani, și de libertatea lui Donald Trump de a impune acele măsuri pe care el și le dorește. Mesajul lui Donald Trump pentru simpatizanți a fost foarte simplu: să voteze ca și cum ar vota chiar pentru Donald Trump”, a declarat jurnalista.
În ceea ce privește așteptările alegătorilor, Sergiu Cora a enumerat problemele economice care îi preocupă pe americani, de la prețul carburanților la puterea de cumpărare.
„Oamenii au câteva revendicări, câteva așteptări în urma acestui vot. Vom vedea dacă vor înclina balanța. Prețul carburanților, puterea de cumpărare sunt multe probleme pe care americanii le resimt din ce în ce mai apăsat”, a spus Sergiu Cora.
Deși se vorbește despre o victorie a democraților, Sabrina Preda a atras atenția că rezultatul nu este ușor de anticipat, mai ales în ceea ce privește controlul ambelor camere ale Congresului. Un element important îl reprezintă și diferențele dintre comportamentul electoral al celor două tabere.
„Deși se vorbește despre o victorie a democraților, vom vedea dacă este valabilă pentru ambele camere, pentru că nu este deloc simplu. Democrații votează tot mai mult prin corespondență, votează anticipat. 52 de milioane de americani au votat deja, însă republicanii sunt cei care votează în ziua votului și trebuie văzut cât de determinați sunt republicanii să iasă la vot”, a explicat Sabrina Preda.
Cursele care vor decide cine controlează Senatul Statelor Unite
02 NoiÎn acest moment putem vorbi de opt curse extrem de strânse pentru controlul asupra Senatului SUA. Este vorba de statele Michigan, Ohio, Maine, Carolina de Nord, Kansas, Texas și Alaska. Cursa din Georgia a fost, de asemenea, relativ strânsă, însă ea pare să fie cea mai sigură pentru senatorul democrat în funcție dintre cele prezentate. Jon Ossoff pare că va câștiga fără probleme un nou mandat de senator.
În celelalte curse, însă, situația rămâne extrem de tensionată, deși unele previziuni indică un deznodământ „cataclismic” pentru republicani - adică pierderea fortărețelor Texas, Kansas și Alaska. Chiar și așa, având în vedere volatilitatea politică din SUA din acest moment, cursele din aceste state rămân incerte până la finalizarea votului.
Georgia și Carolina de Nord, cursele aproape sigure pentru democrați
Democratul Jon Ossoff luptă pentru un nou mandat de senator împotriva republicanului Mike Collins.
Ossoff a fost ales în 2020, în valul albastru produs de alegerea lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA.
Profilul Georgiei este cu atât mai interesant cu cât vorbim de un stat republican până în ciclul electoral 2020. Georgia a fost o „fortăreață” republicană vreme de ani de zile, iar asta s-a schimbat abia în 2020 când statul a ales pentru prima dată din 1992 pentru candidatul prezidențial democrat.
Pe baza datelor Cook Political Report, cursa din Georgia este văzută ca un stat „cel mai probabil democrat”, iar agregările de sondaje indică un avans al lui Ossoff de 9 puncte procentuale, conform Poliwave.
Sondajele și predicțiile arată la fel de bine și pentru Carolina de Nord, unde democratul Roy Cooper, guvernatorul statului între 2017 și 2025 are cele mai mari șanse să câștige mandatul de senator.
În Carolina de Nord e vorba de un mandat „deschis”, după ce republicanul care ocupă funcția de senator, Thom Tillis (ales în 2015) a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat.
Sondajul agregat Poliwave arată un avans de 10,7 punct procentuale pentru Cooper în fața republicanului Michael Whatley.
Sondaj agregat:
- Georgia D+9%
- Carolina de Nord D+10,5%
Michigan, Ohio și Maine, cursele dificile pentru democrați
Democrații Abdul el-Sayed (Michigan), Sherrod Brown (Ohio) și Troy Jackson (Maine) au în față curse extrem de complicate, iar de ei ar putea depinde în mare parte o ipotetică viitoare majoritate democrată în Senat.
Dintre cei trei, cel mai bine stă în sondajele agregate El-Sayed, democratul din Michigan, care se confruntă cu republicanul Mike Rogers.
De-a lungul campaniei, republicanii au încercat să-i creeze lui El-Sayed imaginea unui musulman „radical” și de „susținător al jihadismului”. Republicanii și Trump însuși l-au acuzat pe El-Sayed că este „jihadist”, „islamist” și chiar că „face parte din Frăția Musulmană”.
Campania republicanilor în Michigan s-a bazat în mare parte pe afirmații false despre „operații” transgender și pe alte elemente ale războiului cultural din SUA.
De cealaltă parte, democrații au avut în mare parte o platformă anti-război, de echitate socială și economică și au încercat să-l atace pe Trump mai ales pentru războiul din Iran și pentru spriinul financiar și militar masiv acordat Israelului.
Sondajele agregate Poliwave îi dau lui Abdul el-Sayed un avans de 4,5 procente în fața lui Rogers, însă cursa de prefigurează extrem de strânsă, mai ales după ce fosta rivală din alegerile preliminare democrate a lui El-Sayed, Haley Stevens, și-a anunțat susținerea pentru republican, trădându-și propriul partid.
În Ohio, fostul senator Sherrod Brown încearcă să revină în Senat pe celălalt mandat de senator al statului și are șanse considerabile să câștige, însă și aici cursa rămâne extrem de strânsă.
În sondaje, Brown are un avans de doar 2,6% și rămâne, practic în marja de eroare a sondajelor.
În Maine, republicana Susan Collins este una dintre cele mai vulnerabile senatoare GOP, iar 2026 ar putea fi finalul carierei sale de 30 de ani în camera superioară a Congresului SUA.
Sodajul agregat arată că democratul Troy Jackson are un avans de 3,9 puncte procentuale.
Sondaj agregat:
- Michigan D+4,5%
- Ohio D+2,6%
- Maine D+3,9%
Posibile trofee istorice pentru democrați – Texas, Kansas, Alaska
Trei state „fortărețe” republicane par să aibă curse neobișnuit de strânse pentru Senat în acest an.
Singurul dintre ele care era pe o tendință de a devenit stat oscilant era Texas, care de ani de zile merge înspre democrați încet dar sigur. Kansas și Alaska sunt surprizele extraordinare ale acestui ciclu electoral, însă.
În Texas, democratul James Talarico, un creștin practicant, încearcă să vină cu un mesaj de compasiune creștină pentru a-i învinge pe republicani. Până acum, republicanii au fost cei care au folosit cel mai mult mesajul religios în Texas, unul dintre cele mai conservatoare și religioase state din Uniunea americană.
Talarico are o platformă socială și economică în mare parte. Ken Paxton, un aliat vechi al lui Trump, cunoscut pentru tentativele sale de a fura alegerile din 2020 pentru șeful său, ar putea fi primul republican care pierde statul din 1988 încoace.
Agregările de sondaje dau Texas cu un avans de 3,1% pentru candidatul democrat.
Și mai complicate pentru republicani sunt scorurile din Kansas și Alaska, state cu tradiție democrată în care pentru prima dată pare că reprezentanții GOP-ului sunt în defensivă.
În Kansas, democratul are un avans de 2,9%, iar în Alaska democrații conduc cu 3,5%. Important de menționat din nou că aceste curse sunt deosebit de strânse și ar putea merge în oricare direcție în noapte de marți spre miercuri.
În Kansas se înfruntă senatorul republican în funcție, Roger Marshall, care și-a obținut mandatul în 2020, și pastorul democrat Adam Hamilton.
Un fost republican, Hamilton se prezintă ca un centrist și a adoptat o platformă în mare parte economică și sociale, centrată pe costurile vieții și sănătate.
În Alaska, cursa a fost dominată mai ales de o controversă legată de numele candidaților. În cursă sunt doi Dan Sullivan – senatorul republican în funcție și un al doilea candidat cu același nume. Republicanii au acuzat că al doilea Sullivan a candidat strategic pentru a sifona voturi de la candidatul democrat și a crește șansele democratei Mary Peltola.
- Texas D+3,1%
- Kansas D+2,9%
- Alaska D+1,8%
Florida, Iowa și Carolina de Sud - luptă „la baionetă”
Cele trei state au dovedit la ultimele cicluri electorale că preferă candidatul republican. Florida, odinioară un stat oscilant, l-a votat pe Donald Trump de trei ori, cu procente mai mari la fiecare set de alegeri, iar la alegerile pentru Congres și guvernator a trimis de cele mai multe ori candidați republicani în funcțiile de rang înalt.
Și de această dată e puțin probabilă o schimbare de direcție, însă democrata Angie Nixon a reușit să facă cursa relativ competitivă pentru Florida.
E puțin probabil, însă, ca Nixon să câștige, însă scorul final ar putea fi surprinzător, chiar și în condițiile unei victorii a republicanilo, dacă cifrele din sondaje se păstrează și la alegeri.
Poate cele mai surprinzătore cifre vin din Carolina de Sud, însă, una dintre cele mai mari „fortărețe” republicane, statul defunctului Lindsey Graham.
Acolo, deși este prevăzută să câștige, Darline Graham, sora fostului senator, are în față o cursă neobișnuit de strânsă, iar unele dintre sondajele recente arătau scoruri de 48-48 în fața democratei Annie Andrews.
O înfrângere a republicanilor în Carolina de Sud ar fi cataclismică pentru republicani și ar însemna că democrații obțin cu ușurință controlul Senatului.
Și în Iowa cursa rămâne incredibil de strânsă, în ciuda faptului că vorbim de unul dintre cele mai conservatoare state. Iowa l-a votat pe Donald Trump de trei ori pentru funcția prezidențială și rămâne un stat roșu, chiar dacă mai oscilant decât altele.
- Florida R+5,8%
- Carolina de Sud R+0,8%
- Iowa D+0,3%
Ce se întâmplă la alegerile intermediare și care este miza lor
02 NoiPe 3 noiembrie, aproximativ 210 milioane de alegători înscriși pe listele electorale vor decide câtă putere va avea Donald Trump în restul mandatului său de președinte al Statelor Unite.
Trump nu se află pe buletinele de vot, însă controlul asupra Congresului american este în joc. Format din Camera Reprezentanților și Senat, Congresul adoptă legile țării și controlează cheltuielile la nivel federal.
Organizate la jumătatea mandatului de patru ani al unui președinte american, alegerile intermediare stabilesc componența Congresului.
Sunt puse în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de mandate din Senat, inclusiv în cadrul unor alegeri speciale organizate în Florida și Ohio pentru ocuparea locurilor lăsate vacante de Marco Rubio, secretarul de stat, și de vicepreședintele JD Vance. Alegătorii din 36 de state își vor alege și guvernatorii.
Fiecare membru al Camerei Reprezentanților reprezintă o circumscripție electorală și are un mandat de doi ani, în timp ce senatorii sunt aleși pentru șase ani.
Alegerile intermediare sunt considerate, de asemenea, un referendum asupra activității președintelui în exercițiu.
Pe lângă membrii Congresului și guvernatori, alegătorii vor desemna și parlamentari la nivelul statelor federale, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Care sunt mizele alegerilor pentru Camera Reprezentanților și Senat?
Republicanii dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului. Pierderea controlului asupra oricăreia dintre ele le-ar oferi democraților posibilitatea de a bloca proiecte legislative și de a deschide anchete privind activitatea administrației Trump.
Pentru a prelua controlul, democrații trebuie să câștige încă trei mandate în Camera Reprezentanților și patru în Senat.
O împărțire egală a mandatelor în Senat, de 50 la 50, le-ar permite republicanilor să păstreze controlul, deoarece Vance poate vota pentru departajare.
Cum funcționează alegerile pentru Camera Reprezentanților?
Camera Reprezentanților este camera inferioară a Congresului american.
Cei 435 de membri ai săi reprezintă fiecare câte o circumscripție electorală și au mandate de doi ani, astfel că toate locurile sunt disputate la fiecare doi ani.
Mandatele sunt repartizate între state în funcție de populație, pe baza recensământului american, organizat o dată la zece ani.
California, cel mai populat stat, are 52 de mandate, în timp ce statele cu populații mici, precum Wyoming și Vermont, au câte unul.
Un partid are nevoie de 218 mandate pentru a obține majoritatea.
Republicanii controlează în prezent Camera Reprezentanților, cu 218 mandate, față de cele 214 ale democraților. Alte două locuri sunt vacante, câte unul deținut, anterior, de fiecare partid.
Noua Cameră a Reprezentanților își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.
Cum funcționează alegerile pentru Senat?
Senatul este camera superioară a Congresului american.
Cei 100 de membri ai săi, câte doi din fiecare stat, indiferent de populația acestuia, sunt aleși la nivelul întregului stat și au mandate de șase ani. Aproximativ o treime dintre mandate sunt disputate la fiecare doi ani.
Anul acesta, au loc alegeri ordinare pentru 33 de mandate, precum și alegeri speciale în Florida și Ohio. Aceste două scrutinuri vor desemna senatorii care vor ocupa, pentru restul de doi ani, locurile deținute, anterior, de Marco Rubio și JD Vance.
Dintre cele 35 de mandate puse în joc, 22 sunt deținute în prezent de republicani și 13 de democrați.
Republicanii au în prezent 53 de senatori, iar democrații 45. Alți doi senatori independenți se alătură democraților, ceea ce oferă blocului democrat 47 de mandate.
Democrații au nevoie de un câștig net de patru mandate pentru a ajunge la 51 și a prelua controlul.
Republicanii pot păstra controlul și cu 50 de mandate, deoarece vicepreședintele Vance poate vota pentru departajare.
Noul Senat își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.
Cele mai importante curse electorale pentru Senat
Pentru a câștiga majoritatea în Senat, democrații trebuie să păstreze cele 13 mandate pe care le apără și să obțină locuri deținute în prezent de republicani.
În Georgia, senatorul democrat Jon Ossoff îl înfruntă pe republicanul Mike Collins.
În Michigan, democratul Abdul El-Sayed și republicanul Mike Rogers concurează pentru un mandat rămas vacant, în timp ce în New Hampshire, democratul Chris Pappas îl înfruntă pe republicanul John Sununu, tot pentru un loc vacant.
Mandatele deținute de republicani le oferă democraților oportunități și în alte state.
În Maine, senatoarea republicană Susan Collins îl înfruntă pe democratul Troy Jackson, care l-a înlocuit pe Graham Platner, câștigătorul alegerilor preliminare, după retragerea acestuia în iulie.
În Carolina de Nord, democratul Roy Cooper și republicanul Michael Whatley concurează pentru un loc rămas vacant.
Curse strânse se desfășoară și în Ohio, Alaska și Iowa, în timp ce Texas și Kansas atrag tot mai multă atenție, pe măsură ce democrații caută noi posibilități de a obține majoritatea.
Deși democrații au un drum mai dificil către majoritatea din Senat decât către preluarea controlului asupra Camerei Reprezentanților, numărul tot mai mare de curse electorale competitive le-a îmbunătățit perspectivele de a câștiga camera superioară, potrivit analiștilor electorali.
Care sunt principalele teme ale alegerilor?
Costul vieții se află în fruntea preocupărilor alegătorilor, în condițiile în care creșterea prețurilor la benzină, cheltuielile cu locuințele și costurile asigurărilor medicale pun presiune asupra bugetelor gospodăriilor.
Drepturile reproductive rămân o temă importantă, alături de imigrație și de starea democrației americane.
Războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului, precum și dezvoltarea rapidă a Intenligenței Artificiale și a centrelor de date au generat noi preocupări legate de securitate, locuri de muncă și costurile energiei.
Cine votează la alegerile intermediare?
Aproximativ 210 milioane de americani sunt înscriși pe listele electorale, reprezentând aproape opt din zece locuitori ai SUA cu vârsta de cel puțin 18 ani, potrivit USAFacts, o organizație nepartizană care centralizează date guvernamentale.
California are cei mai mulți alegători înregistrați, 23,2 milioane, urmată de Texas, cu 17,4 milioane, și Florida, cu 13,6 milioane.
Împreună, aceste trei state reprezintă aproximativ 26% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.
La polul opus se află Wyoming, cu 278.468 de alegători, Vermont, cu 459.455, și Alaska, cu 603.310.
Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Camera Reprezentanților?
O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea bloca proiectele legislative ale republicanilor și ar putea folosi comisiile parlamentare pentru a ancheta administrația Trump.
Democrații ar avea și posibilitatea de a declanșa procedura de punere sub acuzare a președintelui, prerogativă care aparține exclusiv Camerei Reprezentanților.
Controlul asupra acestei camere le-ar oferi, de asemenea, o influență mai mare asupra finanțării guvernului federal.
Orice proiect de lege trebuie aprobat de ambele camere, astfel că un Senat controlat de republicani nu ar putea adopta singur legi.
Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Senatul?
Un Senat controlat de democrați ar putea bloca proiecte legislative și ar putea respinge persoanele nominalizate de președinte pentru diverse funcții, inclusiv judecători federali, judecători ai Curții Supreme, membri ai guvernului și ambasadori.
Din acest motiv, controlul asupra Senatului are consecințe care depășesc următorii doi ani.
Judecătorii federali sunt numiți pe viață, astfel că deciziile lor pot influența sistemul judiciar mult timp după încheierea mandatului unui președinte.
Senatul este și camera în care se desfășoară procesul unui președinte pus sub acuzare de Camera Reprezentanților.
Demiterea președintelui necesită o majoritate de două treimi, prag pe care niciunul dintre partide nu pare să îl poată atinge.
Dacă democrații câștigă ambele camere, vor deține întreaga putere?
Nu. Trump ar rămâne președinte și ar putea respinge legile prin veto. Pentru anularea unui veto prezidențial este necesară o majoritate de două treimi în fiecare cameră a Congresului.
Regulamentul Senatului prevede, de asemenea, că sunt necesare 60 de voturi pentru încheierea dezbaterilor asupra majorității proiectelor legislative, deși anumite legi bugetare pot fi adoptate cu majoritate simplă.
Prin urmare, o majoritate restrânsă nu garantează că un partid își poate pune în aplicare programul politic.
O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea iniția o nouă procedură de punere sub acuzare împotriva lui Trump, care a trecut deja de două ori prin această procedură.
Totuși, demiterea unui președinte necesită o majoritate de două treimi în Senat.
Când vom afla rezultatele?
Primele rezultate vor începe să apară după închiderea primelor secții de votare, pe 3 noiembrie, la ora 18:00 pe Coasta de Est a SUA (01:00 miercuri, ora României), însă în unele curse foarte strânse ar putea trece mai multe zile până la stabilirea câștigătorilor. Rezultatele anunțate în noaptea alegerilor sunt preliminare.
Numărarea finală a voturilor poate dura zile sau chiar săptămâni, deoarece autoritățile trebuie să centralizeze voturile prin corespondență, buletinele de vot provizorii și celelalte voturi rămase de numărat înainte de validarea rezultatelor. Ritmul diferă de la un stat la altul. Anumite curse electorale ar putea necesita organizarea unui nou scrutin.
În Georgia, dacă niciun candidat pentru Senat nu obține majoritatea voturilor, va fi organizat un al doilea tur pe 1 decembrie.
Deoarece republicanii au fost, în mod tradițional, mai puțin deschiși decât democrații să voteze prin corespondență, în unele state rezultatele inițiale ar putea indica un avantaj al candidaților republicani, care să se reducă sau chiar să dispară după numărarea voturilor rămase. Acest fenomen este cunoscut drept „mirajul roșu” și s-a manifestat mai ales în 2020. „Mirajul roșu” a fost folosit de Trump pentru a minți că alegerile din 2020 au fost furate și că el l-a câștigat de fapt. Donald Trump a pierdut decisiv acele alegeri în fața lui Joe Biden. Trump continuă să mintă până în prezent că a câștigat acele alegeri.
În statele care numără mai întâi voturile prin corespondență, se poate produce fenomenul invers. O întârziere a numărării voturilor sau schimbarea candidatului aflat în frunte nu reprezintă, în sine, dovezi ale unei fraude electorale.
Alegerile vor decide cine elaborează legile, cine supraveghează activitatea administrației și cine controlează cheltuielile federale, stabilind astfel raportul de forțe politice pentru restul mandatului lui Trump.
Alegeri cu miză uriașă în SUA
02 NoiAlegerile intermediare din 3 noiembrie au o miză crucială nu doar pentru Donald Trump și administrația sa, ci și pentru opoziția democrată care speră să obțină din nou controlul Congresului după doi ani în care republicanii au avut toată puterea. În 2024, alegerile au produs o așa-zisă „trifecta” republicană - GOP a controlat din 2024 și Camera Reprezentanților, ce-i drept o majoritate extrem de fragilă, și Senatul, dar și președinția.
Lucrurile s-ar putea schimba din ianuarie, însă, când își începe mandatul noul congres. La alegerile din 3 noiembrie sunt favoriți democrații, sondajele arătând că ei vor prelua aproape inevitabil controlul Camerei Reprezentanților. Au o șansă semnificativă și să recupereze controlul Senatului, unde trebuie să câștige cel puțin patru curse cruciale și să mențină controlul în statele Michigan și Georgia.
Sondajele arată că democrații au șanse mari să câștige o serie de curse extrem de importante la Senat - în Carolina de Nord, în Maine, în Ohio și în Texas. Cele mai previzibile sunt victoriile din Carolina de Nord și Ohio, însă șanse mari sunt și pentru victorii democrate în Maine și Texas.
Ce este extrem de surprinzător la aceste sondaje sunt scorurile din mai multe state considerate până acum foarte republicane - în Texas, stat care nu a mai ales un senator democrat din 1988 dar și în Ohio, care deși a fost considerat un stat „oscilant” până recent, s-a „înroșit” puternic în ultimul cicluri electorale. Acum, Ohio pare că redevine în suita statelor „swing”, cele care oscilează între republicani și democrați. Sondajele arată și curse neașteptat de strânse în fortărețe republicane cu tradiție, precum Kansas sau Alaska. În prezent, previziunile arată posibile victorii democrate în toate aceste state cruciale.
Important de menționat este că statul Kansas nu a mai ales un senator democrat din anul 1932. Foarte neașteptat de strânse sunt și cursele din Carolina de Sud și Florida, ambele considerate state sigure pentru republicani până recent. Totuși, diferențele din aceste state sunt încă în marja de eroare, iar șansele sunt mari ca republicanii să le câștige totuși.
Pentru a câștiga controlul Senatului SUA, democrații au nevoie să mențină controlul în Georgia (Jon Ossoff), în Michigan (Abdul el-Sayed trebuie să recâștige statul, după ce senatorul democrat Gary Peters și-a anunțat retragerea, la începutul anului) și să câștige încă patru mandate.
![]()
- state care vor fi câștigate aproape sigur de democrați
- state care vor fi câștigate aproape sigur de republicani
- state în care cursa este extrem de strânsă
(În statele fără culoare nu se organizează alegeri pentru Senatul SUA în 2026)
Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN