Antena 3 CNN Externe Donald Trump caută marmură pentru noua sală de bal a Casei Albe. Cheltuielile vor fi acoperite din banii președintelui

Donald Trump caută marmură pentru noua sală de bal a Casei Albe. Cheltuielile vor fi acoperite din banii președintelui

R.M.
1 minut de citit Publicat la 14:08 03 Ian 2026 Modificat la 14:08 03 Ian 2026
profimedia-1047480128
Donald Trump a prezentat în imagini cum va arăta noua sală de bal care urmează să fie construită la Casa Albă. Foto: Profimedia Images

Președintele american Donald Trump și-a petrecut dimineața de vineri examinând mostre de piatră în Florida pentru o nouă sală de bal a Casei Albe, un proiect controversat care presupune înlocuirea aripii de est a clădirii, potrivit CNN.

Un oficial al Casei Albe a precizat că, vineri, înainte de vizita la Trump International Golf Club, președintele american a mers la Arc Stone & Tile, un importator de piatră din apropierea orașului Mar-a-Lago, care se prezintă drept specialist italian în marmură, de unde plănuia să cumpere marmură și onix.

Potrivit oficialului, președintele va acoperi cheltuielile din banii săi personali.

Achiziția reprezintă cel mai recent semn al implicării strânse a președintelui într-un proiect care ar modifica dramatic design-ul Casei Albe și ar pune amprenta permanentă a lui Trump pe cea mai faimoasă clădire din Statele Unite.

Costurile s-au dublat

Noua sală de bal, cu o suprafață de aproximativ 90.000 de metri pătrați, a crescut considerabil ca dimensiune și cost față de planurile inițiale anunțate vara trecută și a generat inclusiv dispute juridice.

Liderul american spunea că întregul proiect va costa 200 de milioane de dolari și că nu va afecta structura existentă a Casei Albe. Acum, însă, că va costa până la 400 de milioane de dolari, bani acoperiți și din donații private.

Preşedintele SUA a făcut mai multe schimbări la Casa Albă după ce a revenit la birou în ianuarie. El a instalat decoraţiuni de aur în Biroul Oval şi a pavat peluza Grădinii de trandafiri pentru a crea o terasă similară cu cea de pe proprietatea de la Mar-a-Lago din Florida.

Casa Albă este reședința și locul de muncă al președinților americani încă din 1800. Primul care a locuit acolo a fost John Adams, al doilea președinte al Statelor Unite.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close