Prețul unui baril de petrol din Oman, țară care exportă din porturi aflate în afara Strâmtorii Hormuz, a urcat marți până la aproape 154 de dolari, în contextul competiției intense pentru cantitățile reduse care încă se mai exportă Orientul Mijlociu. În același timp, cererea pentru sortimente de petrol cu caracteristici apropiate de cele produse în Golf a crescut puternic, pe măsură ce rafinăriile caută alternative la barilii din Orientul Mijlociu, scrie Financial Times.
Cumpărătorii de petrol se grăbesc să înlocuiască livrările din Golf, ceea ce a provocat scumpiri accentuate pentru sortimente de țiței din întreaga lume, de la Norvegia la Kazahstan, și a împins prețul petrolului tranzacționat în Oman la un nivel record, de peste 150 de dolari pe baril.
Închiderea Strâmtorii Ormuz din cauza războiului din Orientul Mijlociu a scos practic de pe piețele globale aproximativ o cincime din producția mondială de petrol, alimentând cererea pentru sortimente de țiței cu caracteristici similare celor produse în Golf.
Perturbarea tot mai puternică a aprovizionării a împins la maxime istorice mai mulți indicatori regionali de preț, chiar dacă referința globală Brent a coborât din nou la puțin peste 100 de dolari pe baril, după ce urcase până aproape de 120 de dolari în primele faze ale războiului cu Iranul.
„Este pur și simplu penurie fizică, iar asta împinge prețurile în sus”, a declarat David Fyfe, economist-șef la Argus Media.
Prețurile pentru unele sortimente produse în Norvegia, Algeria, Libia și Kazahstan au ajuns la niveluri record în raport cu țițeiul de referință North Sea dated crude, potrivit datelor Argus, care monitorizează unele dintre aceste cotații încă din anii 1990.
În cazul sortimentului algerian Sahara Blend, prețurile au fost probabil împinse în sus de cererea din industria petrochimică, afectată de penurii după ce navele care transportau materia primă necesară au rămas blocate și ele în Golf, a spus Fyfe.
Cumpărătorii care caută alternative la țițeiul din Golf au fost nevoiți, de asemenea, să plătească mult mai mult decât de obicei pentru transportul cargourilor, din cauza cererii crescute de petroliere, a rutelor mai lungi și a scumpirii puternice a combustibilului pentru navigație.
Chiar și atunci când există disponibil un sortiment comparabil, unele rafinării ar putea evita să îl folosească, deoarece nu știu cum le-ar afecta schimbarea producția, a explicat Philip Jones-Lux, analist senior la Sparta Commodities.
Rafinăriile mai vechi din Japonia, Thailanda, Indonezia, Vietnam și unele din Singapore s-ar putea afla în această situație, a adăugat el. Costul țițeiului pentru rafinăriile asiatice „aproape s-a dublat” față de nivelul de dinaintea războiului, a spus Jones-Lux.
Pe măsură ce conflictul continuă, diferența dintre prețurile afișate de reperele petroliere utilizate pe scară largă, Brent și WTI din SUA, și prețurile plătite pentru livrările fizice a devenit tot mai evidentă.
Aceste referințe nu au crescut la fel de mult, în parte pentru că reflectă prețurile pentru țiței ușor, cu un conținut redus de sulf, în timp ce petrolul blocat în Golf este, de regulă, mai greu și cu un conținut mai ridicat de sulf.
„Criza din Ormuz afectează în principal fluxurile de țiței către Asia, iar opțiunile pentru compensarea acestora sunt foarte limitate”, a declarat Ivan Mathews, șeful analizei APAC la compania de date energetice Vortexa.
Contractele futures Brent și WTI reflectă, de asemenea, prețurile pentru petrol cu livrare în luna mai, moment până la care unii traderi speră că tranzitul prin Ormuz va fi reluat măcar parțial. „În acest moment, pare că piața pe hârtie și piața fizică s-au decuplat”, a afirmat Ole Hansen, șeful strategiei pentru mărfuri la Saxo Bank. „Este cea mai mare perturbare de după anii 1970, iar Brent abia reușește să se mențină peste 100 de dolari.”
Ştiri video recomandate
