Hotelul din Kiev în care erau cazați angajații Parlamentului European a fost lovit, azi-noapte, în atacul masiv lansat de Rusia împotriva Ucrainei. Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a postat o imagine cu hotelul în flăcări și a anunțat că personalul este în siguranță. La rândul ei, Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a anunțat că va cere noi sancțiuni împotriva Moscovei, după atacul devastator în care au murit cel puțin 13 oameni.
Roberta Metsola a scris, pe rețeaua socială X, că în timpul atacului rușilor de azi-noapte a fost lovită și clădirea în care erau cazați angajații Parlamentului European, aflați într-o delegație la Kiev.
„O altă noapte cumplită la Kiev și în alte orașe ucrainene, după atacul masiv de aseară cu rachete și drone rusești.
Sunt ușurată că personalul Parlamentului European aflat acolo este în siguranță, după ce locul unde erau cazați a fost lovit.
Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care și-au pierdut persoanele dragi, către cei răniți și către toți cei care au fost din nou nevoiți să petreacă noaptea sub atac”, a scris Metsola pe X.
Another terrible night in Kyiv and across other Ukrainian cities after last night's massive Russian missile and drone attack.
— Roberta Metsola (@EP_President) July 2, 2026
Relieved that @Europarl_EN staff there are safe after the place where they were staying was hit.
My thoughts are with all those who lost loved ones,… pic.twitter.com/4gKTlwk5RW
La rândul ei, Kaja Kallas a declarat că toți angajații Parlamentului European sunt în siguranță.
„Doar cuvintele de condamnare nu vor opri atacurile asupra Kievului. Numai un sprijin militar susținut pentru Ucraina și o presiune sporită asupra Moscovei pot face acest lucru.
Autoritățile de la Kiev au spus că Rusia a lansat rachete balistice și drone asupra capitalei ucrainene, fiind semnalate distrugeri în peste 30 de zone ale orașului.
Ministerul rus al Apărării a susținut că armata rusă a lansat un „atac masiv cu arme de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune”, inclusiv drone, împotriva infrastructurii militare și energetice din Kiev și din regiunile Dnipropetrovsk, Poltava, Cerkasi și Cernihiv. Ucrainenii spun, însă, că au fost lovite obiective civile și clădiri de locuințe.