Antena 3 CNN Externe Inteligența Artificială lovește firmele din SUA: Sunt concediați oameni nu pentru a fi înlocuiți de boți, ci pentru plata facturilor AI

Inteligența Artificială lovește firmele din SUA: Sunt concediați oameni nu pentru a fi înlocuiți de boți, ci pentru plata facturilor AI

A.I.
2 minute de citit Publicat la 23:45 29 Mai 2026 Modificat la 23:58 29 Mai 2026
Inteligenta Artificiala
Companiile americane încep să se întrebe dacă sunt justificate cheltuielile mari cu Inteligența Artificiaă, prin raportare la beneficiile soluțiilor AI. Foto: Getty Images

Șefii corporațiilor americane care au adoptat soluțiile de Inteligență Artificială încep să se întrebe dacă sunt justificate cheltuielile în creștere cu această tehnologie, după câștiguri incerte în planul productivității, relatează Axios, care citează surse din acest sector.

Publicația amintește că gigantul tech Microsoft a anulat majoritatea licențelor Claude Code, asistentul virtual de programare creat de compania Anthropic.

Decizia Microsoft a fost luată parțial din cauza costurilor mari, conform The Verge.

Axios îl citează, de asemenea, pe directorul operațional al Uber, potrivit căruia costurile cu AI "sunt din ce în ce mai greu de justificat".

Un consultant în domeniul AI chestionat de Axios a arătat că unul dintre clienții săi a cheltuit recent o jumătate de miliard de dolari într-o singură lună, după ce a eșuat în demersul de a impune limite de utilizare ale licențelor Claude Code pentru angajați.

Companiile invocă adesea capacitatea AI de a automatiza locurile de muncă drept cauză a concedierilor, însă Anuj Kapur, CEO al CloudBees, are o opinie contrară.

CEO de firmă software: Companiile dau oameni afară pentru a susține costurile cu implementarea AI

Kapur a declarat pentru publicația americană că reducerile de personal ar putea fi, pur și simplu, "singura pârghie pe care o pot folosi companiile pentru a compensa facturile lor mari legate de implementarea AI".

Sentimentul consumatorilor cu privire la AI este, de asemenea, în scădere, iar în multe cazuri angajații se revoltă împotriva utilizării tehnologiei respective la locul de muncă.

"Compania trece printr-o 'tranziție sănătoasă', departe de utilizarea excesivă a Inteligenței Artificiale (sau 'tokenmaxxing', termen care desemnează acțiunea de a consuma cât mai multe token-uri de Inteligență Artificială cu putință, n.r.)", a afirmat Ali Ansari, CEO al firmei de training de modele Micro1.

Ansari speră că o astfel de "corecție" va împinge firmele către o utilizare mai eficientă a soluțiilor AI.

Deși piața tinde să considere că aceste instrumente funcționează la fel de bine în toate compartimentele unei întreprinderi, acest director susține că "realitatea, în acest moment, arată că Inteligența Artificială funcționează doar pentru codare".

Această "deconectare" a randamentelor poate duce la creșterea facturilor IT fără a genera un rezultat ridicat al investiției în agenți AI, a continuat el.

Axios: Probleme la implementarea AI în companii

Adoptarea Inteligenței Artificiale în cadrul companiilor se confruntă cu mai multe probleme specifice.

"Mai degrabă, majoritatea oamenilor automatizează implicit sarcinile pe care nu le plac,  decât sarcinile cele mai valoroase pentru companie", a subliniat într-un dialog cu Axios  Sophia Velastegui, CEO al Velastegui Ventures și fost director executiv pentru Inteligență Artificială în cadrul Microsoft.

În schimb, companiile ar trebui să se concentreze pe utilizarea AI pentru a genera venituri, a opinat ea.

Potrivit unui alt reprezentant de rang înalt din industrie, angajații companiei sale obișnuiau să folosească modele AI pentru a verifica starea vremii.

O astfel de obișnuință costă scump. 

"Implementarea soluțiilor de Inteligență Artificială în întreprinderi nu ar trebui să fie după modelul 'all you can eat' (tot ce poți consuma, n.r.). Chiar și interogările simple ale chatboților pot avea costuri mari, calculate în token-uri", a arătat el.

O altă problemă ține de limitele implementării.

Utilizarea în exces a soluțiilor AI pentru a fructifica apoi doar "ceea ce se potrivește" nu duce la beneficii tangibile.

Iar atunci când întreprinderile ezită să ofere agenților AI acces nelimitat la date proprietare, acești agenți devin mai puțin eficienți, a explicat pentru Axios Josh Pantony, CEO al Boosted.ai, care se concentrează pe instrumente de Inteligență Artificială pentru finanțe.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close