Marea Britanie a folosit deportarea în masă ca instrument de „gestionare” a sărăciei extreme în secolele XVIII–XIX, trimițând zeci de mii de oameni săraci și condamnați – inclusiv copii – într-o colonie penală din Australia, arată istoricul Neil Tonge. Măsura a fost justificată de teama elitelor că populația săracă ar putea „copleși” societatea înstărită, notează BBC.
Între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, sărăcia extremă era răspândită în toate straturile societății britanice, iar guvernul a pus la punct un plan pentru a reduce numărul persoanelor sărace, potrivit unui istoric.
Neil Tonge a explicat că numeroși oameni săraci și infractori au fost deportați în Australia, identificată la acea vreme drept colonie penală.
„Cele mai multe infracțiuni erau furturi de alimente”, a spus el. „Era o perioadă de mari greutăți, iar oamenii furau ca să supraviețuiască. Exista un plan de a scăpa de membrii mai săraci ai societății, pentru că exista o teamă majoră că aceștia i-ar putea copleși pe cei înstăriți”.
Tonge a precizat că furtul unor bunuri în valoare de peste un șiling – echivalentul a aproximativ 5 pence astăzi – era considerat o infracțiune „demnă de deportare”.
El a adăugat că nave scoase din uz erau ancorate pe râul Medway, unde erau deținuți prizonierii destinați exilului „la capătul lumii”.
„Copii neînsoțiți, unii de doar opt ani, au fost trimiși și ei în Australia”, a mai spus istoricul. „Există un caz documentat al unui prizonier căruia i s-a oferit alegerea între a fi trimis în Australia sau a fi spânzurat – iar acesta a ales să fie spânzurat”.
Tonge a adăugat că supraaglomerarea închisorilor a fost un alt motiv pentru care autoritățile au ales această soluție.
Potrivit National Museum of Australia, peste 162.000 de condamnați britanici și irlandezi au fost transportați în Australia între 1788 și 1868.
Așa-numita First Fleet, formată din 11 nave care transportau peste 700 de condamnați, a plecat din Portsmouth spre Botany Bay, în New South Wales.
După o călătorie extrem de periculoasă, care a durat opt luni, a fost înființată o colonie de condamnați la Sydney Cove.
Neil Tonge a explicat că, inițial, Statele Unite ale Americii reprezentau principala destinație pentru deportarea condamnaților, însă această opțiune a dispărut după războiul de independență (1775–1783).
Guvernul britanic a fost astfel nevoit să caute o alternativă, iar Australia a fost aleasă.
„Conflictul dintre populațiile Primelor Națiuni și populația albă a fost îngrozitor”, a adăugat Tonge. „O mare parte a populației indigene din Tasmania a fost vânată și ucisă”.
Deși mulți dintre cei deportați s-au luptat să supraviețuiască într-un mediu complet străin, izolați și supuși unui sistem penal brutal, unii coloniști au reușit să prospere.
„Unul dintre ei a fost D'Arcy Wentworth, membru al micii nobilimi”, a spus Tonge.
Wentworth a fost acuzat de jefuirea diligențelor și, deși a fost achitat, s-a îmbarcat voluntar în Second Fleet, în 1790, cu destinația Australia.
Ulterior, el a devenit chirurg, superintendent al poliției și unul dintre membrii fondatori ai Bank of New South Wales.
„Mulți dintre condamnații trimiși în Australia au ajuns ulterior să prospere, dar trebuiau să fie extrem de întreprinzători pentru a supraviețui într-o asemenea societate, la vremea respectivă”, a mai spus istoricul.
Neil Tonge a precizat că politica de deportare a condamnaților a continuat până în 1868.
Ştiri video recomandate
