Marțea este de mult timp un moment special din timpul săptămânii, pe care Papa îl dedică tăcerii, rugăciunii și odihnei, departe de activitățile obișnuite ale Vaticanului.
Astfel Papa Leon se mută la Castel Gandolfo (n.red. reşedinţa istorică de vacanţă a Suvernilor Pontifi) luni seara, unde petrece întreaga zi de marți într-un cadru privat, departe de îndatoririle oficiale. Întoarcerea sa la Vatican are loc, de obicei, în seara zilei următoare, relatează Il Messaggero.
Acest moment săptămânal nu este doar o pauză fizică, ci și un spațiu spiritual și decizional. În această zi, de fapt, nu se iau în mod normal decizii oficiale și nu se publică numiri importante, precum cele ale episcopilor, decât în situații urgente sau nevoi extraordinare.
În cazul Papei Leon al XIV-lea, această practică face parte dintr-o tradiție mai amplă care unește rugăciunea, reculegerea și odihna. Marțea devine astfel un moment suspendat în timp, o modalitate utilă de a se distanța de presiunile responsabilităților zilnice și de a redescoperi o perspectivă mai profundă asupra alegerilor pastorale.
Și la Roma există de mult timp o tradiție a așa-numitei „zi libere” pentru preoți, deși în practică nu este întotdeauna posibilă din cauza angajamentelor pastorale și organizatorice. Modelul acestui moment de odihnă săptămânală rămâne însă un punct de referință important.