Antena 3 CNN Externe Mapamond Fiica unei influencerițe a murit în ziua de Crăciun, la doar un an după pierderea celeilalte fiice

Fiica unei influencerițe a murit în ziua de Crăciun, la doar un an după pierderea celeilalte fiice

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:29 29 Dec 2025 Modificat la 15:29 29 Dec 2025
melissa mae carlton moarte fiica
Tragedia a venit la doar un an după ce familia a mai pierdut o fiică, pe Abigail. Foto: Instagram / Melissa Mae Carlton

Melissa Mae Carlton, influencer cunoscut în mediul online, și soțul ei, Tom Carlton, au anunțat pe Instagram moartea celei de-a doua fiice a lor, Molly, care a decedat chiar în ziua de Crăciun. Tragedia a venit la doar un an după ce familia a mai pierdut o fiică, pe Abigail, scrie Mirror

„În dimineața de Crăciun, dulcea noastră Molly și sora ei mai mare, Abi, s-au reunit”, a scris Melissa într-o postare publicată vineri, 26 decembrie, făcând referire la moartea lui Abigail, survenită în aprilie 2024. „Este singurul lucru care îmi oferă măcar un strop de alinare. Molly și-a dorit enorm să fie din nou cu sora ei. Mă întreba adesea: «Mami, când se întoarce Isus ca Abi să poată veni înapoi?»”

Abigail a murit la vârsta de nouă ani, după o luptă cu septicemia. Părinții nu au făcut publice, deocamdată, nici vârsta lui Molly și nici cauza exactă a decesului.

Într-o postare ulterioară, Melissa Carlton a oferit mai multe detalii despre circumstanțele medicale. „Ezitam să împărtășesc atât de repede o actualizare medicală, pentru că încă nu avem un diagnostic oficial, dar cred că este important să spunem că, de data aceasta, avem câteva răspunsuri”, a scris ea. Potrivit medicilor, Molly ar fi avut o afecțiune cardiacă genetică, iar specialiștii suspectează că aceeași problemă ar fi putut exista și în cazul lui Abigail.

Melissa, care mai are doi copii, Harry și Lily, a explicat că a decis să vorbească public despre acest lucru pentru a atrage atenția asupra sindromului morții subite la copii. „Această clarificare a fost posibilă pentru că Molly a fost monitorizată în spital, lucru care nu a fost posibil în cazul lui Abi. Niciodată nu m-am simțit împăcată cu explicațiile primite atunci.”

Ea a precizat că, dacă și Abigail ar fi avut aceeași afecțiune, „orice boală minoră ar fi putut declanșa un eveniment cardiac subit”. Molly a murit în ziua de Crăciun, după ce fusese internată în spital.

Melissa a rememorat momentele dramatice din acea zi: „În acea dimineață am trăit mai multe mici miracole. Paramedicii se aflau la doar trei minute distanță și au ajuns foarte repede. Centrul pediatric de urgență era la numai 15 minute. Eram în cel mai bun loc posibil, cu toate condițiile aliniate pentru un rezultat favorabil. Trupul ei mic a luptat din toate puterile, dar ni s-a spus că acest tip de eveniment cardiac este, în cele mai multe cazuri, fatal.”

Vorbind despre impactul emoțional asupra familiei, Melissa a spus că durerea este copleșitoare. „Suntem devastați. Ne vine greu să credem. Suntem confuzi și în stare de șoc. Suntem epuizați după o zi plină de suferință. Mă simt copleșită. Nu pot accepta încă faptul că este real. Nu sunt pregătită pentru această durere.”

Melissa Mae Carlton a vorbit frecvent despre fiica ei mai mare, Abigail, care a murit la nouă ani. În luna mai a acestui an, ea a publicat un mesaj în care spunea că ar fi trebuit să îi sărbătorească cea de-a zecea aniversare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close