În Japonia a luat ampoare în ultimul timp un fenomen îngrijorător: tot mai multe persoane apelează la „yonige-ya”, adică „magazine de evadare nocturnă”, agenţii care îi ajută să dispară pentru ani de zile sau chiar pentru totdeauna şi să rupă toate legăturile cu trecutul. Clienţii acestor agenţii sunt cunoscuţi drept „jōhatsu”, adică „evaporați”.
În fiecare an, în Japonia, între 70.000 și 90.000 de persoane sunt date dispărute. Majoritatea sunt găsite, dar unele dintre aceste dispariții nu sunt accidentale, ci deliberate, planificate, adesea efectuate cu ajutorul unor profesioniști, relatează La Stampa. Aceștia sunt bărbați și femei care aleg să abandoneze totul: familia, munca, identitatea, documentele, prieteniile, iar plecare are loc aproape întotdeauna noaptea, în tăcere, fără să-și ia rămas bun de la nimeni. Aceştia nu pentru a căuta aventură, ci vor să scape de o presiune pe care o percep ca fiind insuportabilă.
Cum a luat naştere fenomenul
Termenul „jōhatsu” a intrat în limbajul comun în 1967, odată cu filmul „Evaporarea omului” al lui Shōhei Imamura, o combinaţie între documentar și ficțiune, care relatează dispariția bruscă a unui om obișnuit. De atunci, ideea că o persoană poate pur și simplu să dispară fără urmă a devenit parte a imaginarului colectiv. Multă vreme, mass-media a folosit acest termen pentru orice caz de dispariție sau plecare aparent voluntară.
Însă, în ultimele decenii, fenomenul a explodat atât de mult, încât au apărut yonige-ya, care operează la limita legalității. Aceste agenţii oferă servicii logistice, nu documente falsificate. Ajută la mutări secrete, la găsirea de locuințe anonime și la ruperea oricăror legături cu trecutul. În unele cazuri, oferă muncă la negru și rețele de contacte care le permit să supraviețuiască fără a atrage atenția. Toate aceste servicii sunt oferite la prețuri exorbitante.
Motivele pentru care oamenii aleg să dispară
Agențiile sunt adesea conduse de foști lucrători din domeniul mutărilor sau voluntari cu experiență în lucrul cu victime ale violenței domestice, persoane fără adăpost și persoane îndatorate. Ba chiar uneori, aceştia sunt foști jōhatsu. Există, de asemenea, persoane care caută în mod oportunist să profite de disperarea clienților lor. Unii fug de cămătari, alții de yakuza, de un angajator abuziv sau chiar de relații violente sau de hărțuiri. Sunt cazuri în care oamenii încearcă să scape de o căsnicie lipsită de dragoste, de o familie sufocantă sau de așteptări insuportabile.
În Japonia, divorțul, deși mai frecvent decât în trecut, este încă perceput ca un eșec social. Pentru unii, este mai ușor să se evapore pur și simplu decât să se confrunte cu o separare formală. Un factor care face posibil acest fenomen este sistemul juridic japonez privind confidențialitatea. În absența dovezilor privind o infracțiune sau un incident, poliția nu intervine activ în căutarea unei persoane dispărute.
Conform legilor din Japonia, un adult are dreptul să dispară, iar familiile acestora nu pot accesa înregistrările telefonice, tranzacțiile bancare sau înregistrările camerelor de supraveghere. Pentru cei rămași în urmă, dispariția este adesea o rană deschisă care nu se vindecă niciodată. Astfel există părinți care nu știu dacă copilul lor este în viață sau mort, soții sau soți abandonați fără explicații sau fii şi fiice care cresc cu o absență inexplicabilă. Dar chiar și pentru cei care dispar, o viață nouă nu este aproape niciodată simplă. Ideea romantică a unei dispariții ca eliberare totală se ciocnește cu realitatea singurătății, a nesiguranţei economice și a fricii constante de a fi recunoscut.
În ultimii ani, s-au împletit mai multe condiții care pot favoriza o accelerare: viaţa precară, presiunea crescută a performanței și singurătatea. Japonia este una dintre țările cu cel mai mare număr de persoane care trăiesc singure, aproape normalizând invizibilitatea.
În ce ţari s-a răspândit fenomenul
Fenomenul s-a răspândit și în alte părți, începând cu Coreea de Sud, China și Taiwan, societăți care au multe trăsături în comun cu Japonia. Nu este o coincidență faptul că mai multe filme și romane spun povești despre „dispariție”: ștergerea identității fizice, ca în romanul „ Timpul ” de Kim Ki-Duk . Sau evaporarea acesteia în inteligență artificială, ca în „Intimitatea fără contact” de Lin Hsin-hui . Într-o societate rigid orientată spre performanță, pentru unii, dispariția devine singura modalitate de a scăpa de o judecată finală percepută. Mai mult, fenomenul hikikomori (tineri și adulți care se retrag complet din societate, trăind închiși în camerele lor) s-a răspândit deja în Occident, începând din Japonia.
Ştiri video recomandate
